Incident la Chișoda. Mai multe ovine, găsite fără suflare.
La data de 14.03.2024, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe un teren îngrădit situat în extravilanul localității Chișoda, s-ar afla mai multe animale decedate.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind găsite decedate mai multe ovine.
CITEȘTE ȘI: Flacăra olimpică va fi aprinsă în Olimpia Antică pe 16 aprilie
Din primele verificări efectuate, rezultă faptul că în timpul nopții de 13/14.03.2024, animale fără stăpân, posibil exemplare canine sau șacali, ar fi pătruns în interiorul terenului îngrădit și ar fi mușcat mai multe ovine, iar celelalte animale s-ar fi speriat și ar fi intrat într-un loc strâmt unde ar fi decedat sufocate.
Polițișții continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție fără drept.