Închisoare cu executare pentru patronul de la ”Îngerii galbeni”! (VIDEO)

Sorin Nedelcu

Trei ani și 10 luni de închisoare este pedeapsa dată de prima instanță pentru Răzvan Sorin Nedelcu – patronul firmei ”Îngerii galbeni” din Timișoara în dosarul în care a fost judecat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe.

Procesul s-a derulat pe parcursul unui an, iar sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată la instanța superioară. Răzvan Nedelcu a reușit să se facă ”remarcat” în rândul timișorenilor prin manevrele neortodoxe de care s-a folosit atât el cât și angajații săi pentru a-i ”tapa” de bani pe șoferii neatenți.

Citeşte şi: „Mascaţii” şi Poliţia Rutieră au pleoştit aripile „Îngerilor Galbeni”. Îngerul-şef a devenit… pieton!

Ca urmare a comportamentului său conflictual, dar și a acțiunilor sale, el a ajuns să fie anchetat în mai multe dosare penale. În acest dosar, a fost judecat pentru că a lovit cu mașina opt persoane la sfârșitul anului 2015, într-o altercație care a avut loc pe Strada Miresei. Enervat de mulțimea care îl apostrofa pentru că ridicase mașina unui profesor dintr-o parcare pe care o controla prin firma sa, Nedelcu a intrat cu autoturismul în opt persoane.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *