Încep lucrările la clădirea de interconectare a Spitalului Județean din Timișoara

Încep lucrările la clădirea de interconectare a Spitalului Județean din Timișoara

Încep lucrările la clădirea de interconectare a Spitalului Județean din Timișoara.

Săptămâna viitoare încep lucrările la noua clădire de interconectare a Spitalului Județean din Timișoara.
Este unul dintre cele mai importante proiecte de investiții în domeniul spitalicesc derulate de Consiliul Județean Timiș, în parteneriat cu Spitalul Județean și Ministerul Sănătății.

CITEȘTE ȘI: Minoră în vârstă de 15 ani dispărută de acasă. Oricine poate oferi detalii este rugat să sune la 112

“Este vorba despre o sumă de peste 250 de milioane de lei, aproximativ 50 de milioane de euro, investiții în sănătatea timișeană. Această clădire de interconectare va cuprinde, pe cele cinci niveluri pe care va fi construită, o nouă unitate de primiri urgențe, peste 20 de săli de operații, va cuprinde zona de ATI și unul dintre Centrele Naționale de Mari Arși, va fi practic primul care va fi funcțional, odată ce această clădire va fi finalizată. Vom avea și partea administrativă și vom avea și un heliport pe acoperișul acestei noi clădiri. În jurul acestui nucleu vom reuși să construim și celelalte zone care au nevoie de modernizare la Spitalul Județean Timiș”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica.
Durata de execuție este de doi ani de la începerea lucrărilor. Investiția este derulată cu fonduri obținute de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

radiotimisoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *