Incendiu puternic lângă Atena. Intervin elicoptere, avioane și sute de pompieri. Video

Incendiu puternic lângă Atena. Intervin elicoptere, avioane și sute de pompieri. Video

Incendiu puternic lângă Atena – Intervin elicoptere, avioane și sute de pompieri

Un incendiu de vegetaţie izbucnit sâmbătă la nord de Atena, pe Muntele Parnitha, a condus la închiderea unei autostrăzi şi la un răspuns masiv din partea brigăzii locale de pompieri, relatează duminică agenţiile Xinhua şi DPA, potrivit Agerpres.

Sute de pompieri au fost desfăşuraţi în zonă, asistaţi de cel puţin opt avioane şi elicoptere care au aruncat apă peste flăcări, incendiul manifestându-se, potrivit pompierilor, în apropierea unei aşezări.

Autorităţile au emis o alertă prin care li se solicita locuitorilor din apropiere „să rămână în alertă şi să urmeze instrucţiunile oficiale”.

Incendiul a condus la închiderea autostrăzii naţionale Atena-Lamia, ca măsură de precauţie, după ce fumul dens s-a ridicat peste o mare parte din nord-vestul Atenei. În multe părţi ale capitalei s-a simţit miros de cenuşă şi de lemn ars.

Potrivit radio-televiziunii publice ERT, în apropierea incendiului nu se află facilităţi turistice.

Incendiul vine după o lungă perioadă săracă în precipitaţii, cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius.
Vântul puternic din zonă a îngreunat eforturile de stingere a flăcărilor, a declarat presei Kostas Zobos, viceguvernator al regiunii Attica.

O mare parte din Muntele Parnitha a fost pârjolită în timpul unui incendiu de vegetaţie major din vara anului 2023.
Grecia se confruntă cu numeroase incendii de vegetaţie în fiecare vară din cauza temperaturilor ridicate, a valurilor de căldură asociate schimbărilor climatice şi a incendiilor provocate.

CITEȘTE ȘI: Vacanța a început cu un coșmar: peste 6 ore de așteptare pe Aeroportul Timișoara pentru un grup de turiști care mergeau spre Tunisia (foto/video)

Douăzeci de persoane şi-au pierdut viaţa în 2023 ca urmare a incendiilor de vegetaţie. O persoană a murit la începutul lunii iunie în urma unui incendiu de vegetaţie în vestul Greciei.

Pe fondul temperaturilor neobişnuit de ridicate din primăvară şi din iunie, autorităţile au declarat că riscul de incendii va fi ridicat în această vară.

Apărarea civilă din Grecia a avertizat că al doilea cel mai ridicat nivel de alertă de incendii este în vigoare în weekend în zone extinse din partea centrală a ţării.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *