Incendiu într-un bloc din Timișoara. Zeci de locatari au fost evacuați
Noaptea trecută, pompierii au fost anunțați prin apel 112 despre degajări mari de fum într-un bloc situat pe strada Fructelor în Timișoara.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.
Potrivit ISU Timiș, la sosirea echipajelor la locul evenimentului s-a constatat că incendiul a izbucnit într-un apartament situat la etajul 1 (bloc 4 etaje + mansardă) și s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 10 mp, iar casa scării era inundată cu fum.
14 adulți s-au autoevacuat, iar alte 61 persoane (dintre care și un minor) au fost evacuate de pompieri.
În urma evenimentului, un bărbat care locuia în apartamentul în cauză, a fost transportat la spital, în stare inconștientă.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul în timpul somnului (probabil, bărbatul a adormit cu ţigara aprinsă).