Incendiu devastator în vestul țării: Membrii unei familii au ajuns în stare gravă la spital

incendiu 26

Pompierii arădeni au intervenit,în această dimineață, la un incediu puternic izbucnit la o casă din localitatea Cuvin.

În imobil au fost găsite două victime (frate și soră), o femeie de 41 de ani și un bărbat de 38 de ani, aflate în stare gravă.

„Detașamentul de Pompieri Arad cu sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Șiria a intervenit cu trei autospeciale de stingere, două autospeciale SMURD, din care una de terapie intensivă mobilă, și o autospecială a Serviciului de Ambulanță Județean Arad la un incendiu în localitatea Cuvin. La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două victime, bărbat și femeie, cu arsuri pe aproximativ 60% din suprafața corpului. Casa ardea generalizat și violent în interior, existând și o butelie. Victimele au fost evacuate și predate către echipajele medicale. Acestea au fost stabilizate și transportate in stare gravă la Unitatea de Primire Urgențe Arad”, a declarat George Pleșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.

UPDATE/ Incendiul a fost stins după mai bine de o oră.

UPDATE 1/ Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit din cauza aprinderii greșite a sistemului de încălzire. „S-a folosit pentru aprindere amestec de benzină cu ulei folosit la alimentarea drujbei”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Arad.

newsar.ro


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *