„Încasări” de cinci milioane de euro la Cinema Timiș

cinema timis

Consilierii locali timișoreni au dat undă verde unui proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru reabilitarea imobilului Cinematografului Timiș, care va scoate din bugetul local aproximativ cinci milioane de euro.

CITEȘTE ȘI: Gesturi periculoase la catafacul Arhiepiscopului Pimen. Credincioșii și-au dat jos masca și au sărutat sicriul

Reamintim faptul că, în conformitate cu o decizie de la sfârșitul anului 2017, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi-a asumat protocolul de predare-primire a imobilelor cu destinaţia de săli şi grădini de spectacol cinematografic din oraș, încheiat cu RADEF RomâniaFilm. Prin acest document au fost preluate Cinematografele Timiş, Dacia, Victoria, Unirea, Fratelia, Freidorf şi Arta.

Aceste imobile, nefiind folosite de foarte mult timp, se află în stare avansată de deteriorare. „Având în vedere că în momentul actual Timişoara se confruntă cu lipsa de spaţii cu destinaţii culturale, este necesar şi oportun ca sălile şi grădinile de spectacol cinematografic să fie redate circuitului cultural, locuitorilor municipiului Timişoara, prin refuncţionalizarea lor ca şi spaţii culturale. Necesitatea realizării investiției este justificată de necesitatea de a asigura orașului spații modernizate în care să se poată organiza evenimente socio-culturale de amploare, de deficiențele existente la construcția existentă în ceea ce privește cerințele esențiale de calitate și recomandările expertizei tehnice, precum și de importanța punerii în funcțiune a clădirii, care, prin poziția ultracentrală, reprezintă un factor de aport al vizitatorilor și turiștilor în zonă. Prin intervențiile propuse, se urmărește crearea unui cinematograf care să asigure locuitorilor și turiștilor condiții de recreere și educație artistică în concordanță cu standardele din România și Uniunea Europeană. Aceasta va avea un impact social pozitiv prin promovarea desfășurării activităților culturale de diferite tipuri, într-un spațiu amenajat conform cerințelor de calitate și confort. Investiția va fi făcută în spiritul clădirii și întregii zone în scopul de a-i pune la maximum în valoare potențialul, personalitatea, identitatea și substanța originară. Nu vor fi admise intervenții parțiale la fațade și la acoperișuri, acestea vor fi tratate în mod unitar”, se arată în raportul de specialitate atașat la hotărâre.

Grădini verticale și benzi cu led

Accesul principal în cinematograf pentru spectatori se face prin parterul comercial al unui bloc de locuințe. Există două ieșiri laterale din foaier și două ieșiri laterale pentru spectatori prin intermediul unor scări din beton armat monolit sau holuri cu rampe care fac legătura între exterior şi sala de spectacole.

Imobilul are o tâmplărie cu rame metalice cu foi de sticlă simplă de cinci milimetri și tâmplărie PVC cu geam termopan. La exterior este finisat cu tencuială stropită și lisă, pe bază de ciment-var de 2,5 centimetri, căzută parțial. Hidroizolația terasei și sistemul de colectare a apelor pluviale sunt degradate, ceea ce a produs repetate infiltrații și deteriorări ale altor elemente de construcție.

Funcțiunea principală este cea de cinematograf, dar spațiile existente au mai adăpostit și alte funcțiuni cum ar fi cafenea și bar. Conform hotărârii, se propun mai multe lucrări de intervenție. Astfel, se va reface zona de acces în incinta obiectivului de investiții din fațada principală a clădirii bloc de locuințe cu parter comercial. În zonele de evacuare a vizitatorilor se vor realiza și monta pe structură metalică sisteme complete de grădini verticale cu corpuri de iluminat integrate. Se vor realiza de asemenea două goluri de uși din zona holului și a foaierului prin desfacerea tâmplăriei și a unei porțiuni de soclu, pentru a facilita evacuarea din acea zonă

. La nivelul parterului se vor desface toate închiderile ușoare și placările în vederea obținerii unui spațiu cat mai mare pentru a putea realiza noua compartimentare din gips-carton pe structură metalică pentru cafenea și pentru zona de foaier, snack-bar, casierie și garderobă. Se vor folosi finisaje moderne, iar în pardoselile cafenelei și ale foaierului se vor integra benzi cu led.

Spațiile destinate grupurilor sanitare se vor reorganiza pentru a crea loc unui grup sanitar pentru persoane cu dizabilități pe lângă grupurile sanitare pe sexe. Sala de spectacole își va păstra forma, dar se vor reconfigura treptele pentru a acomoda scaune noi, se va realiza o scenă nouă pe structură metalică, cu o deschidere mai mare, se va monta o cortină nouă, după noul contur al scenei. Se vor realiza două goluri de uși cu înălțimea de 2,40 metri pentru acces direct în culise.

Tavanul se va reface întro formă similară existentului, din același tip de material ca și pe pereți. Închiderile între sălile interactive și sala multifuncțională vor fi retractabile, cu panouri mobile și ușă fixă de un metru încadrată unde este cazul. Cele trei spații principale de la demisol vor putea funcționa separat sau împreună. Toate spațiile se vor dota cu mobilier nou și cu sisteme electronice moderne, necesare bunei funcționări a tuturor spațiilor în funcție de noile lor destinații. Suprafața totală construită a obiectivului de investiție după reabilitare nu se schimbă, rămânând de 1.460 mp și suprafața desfășurată după reabilitare va fi în continuare de 2.456,5 mp.

Valoarea totală estimată a investiţiei, conform devizului general, se ridică la suma de 24.157.113,85 lei (inclusiv TVA), din care lucrări de construcțiimontaj, 10.743.145,29 lei (inclusiv TVA), sume cu care aleșii locali au fost de acord.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “„Încasări” de cinci milioane de euro la Cinema Timiș

  1. Măi frate, dar chiar nu se sesizează nimeni !?! Nu mai există DNA, Curte de conturi, Poliție economică, ca să îl oprească pe dementul ăsta care după ce că nu face nimic ne va lăsa și săraci ! Cu 5 milioane de euro mai construia un bloc ca ăla cu tot cu cinematograf la parter ! La fel și în cazul refacerii fațadei Primăriei cu 1,5 milioane de euro. Păi cu banii ăia un bun gospodar mai construia o clădire ca a primăriei, și el vrea doar să zugrăvească fațada! Să-l oprească cineva pe oligofrenul ăsta de primar pînă nu e prea tîrziu ! Degeaba, după părerea mea, pînă cînd nu se va reintroduce pedeapsa capitală, nu vor putea fi potoliți hoții ăștia nesătui cocoțați la conducere la diverse niveluri !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *