Încă un medic din vestul țării pierde lupta cu coronavirusul: s-a oferit să lucreze cu bolnavii de COVID-19, dar s-a infectat și a murit

PSD doliu

Medicul Sabina Viorica Ileana Moca, de la secţia de Medicină Internă a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, a murit după ce a fost infectată cu noul coronavirus, trupul său fiind condus vineri pe ultimul drum de către colegi, a informat conducerea SJU Deva.

CITEȘTE ȘI: Acțiune de amploare în Timiș: Un val mare de migranți a fost împiedicat să intre ilegal în România

„A fost o colegă minunată, modestă şi amabilă cu toată lumea. Când spitalul a fost carantinat şi a fost nevoie să facem echipe de medici care să se ocupe de pacienţii internaţi cu această cumplită boală, Sabina a răspuns prezent, punând binele pacienţilor înaintea binelui propriu. Am condus-o azi pe ultimul drum, dar o vom păstra mereu în memorie ca o bună colegă, veselă şi plină de viaţă”, se arată într-un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook a SJU Deva.

Medicul Sabina Moca a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara în anul 1985, la specializarea Medicină Generală. Ulterior a obţinut competenţa în Planificare familială şi a lucrat în SJU Deva din anul 1996.

Ea este cel de-al treilea medic din judeţul Hunedoara care îşi pierde viaţa după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19.

În aprilie doctoriţa Mirela Feier, de la Spitalul Brad, şi în 13 noiembrie, medicul primar pediatru Emilia Biber, de la Spitalul Municipal Hunedoara, au decedat din aceeaşi cauză.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Încă un medic din vestul țării pierde lupta cu coronavirusul: s-a oferit să lucreze cu bolnavii de COVID-19, dar s-a infectat și a murit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *