Încă trei pacienţi cu coronavirus au murit în România, bilanţul deceselor a ajuns la 85. Una din victime este din Timiș

coronavirus 19

Autoritățile române au anunțat în trei decese, între pacienții infectați cu coronavirus. Persoanele decedate sunt din București și Timiș. Bilanțul morților a ajuns la 85.

Cazul cu numărul 83 este o femeie de 54 ani din București. Bolnava a decedat la 45 de minute după prezentare în UPU – SUU București (prezentare în 29 martie ora 23:45, decedată în 30 martie la 0:15). Confirmată cu COVID-19 în 30 martie. Bolnava a mai avut internări în SUUB în perioada 3-10 martie, în Secția de Medicină Internă, și în perioada 10-26 martie, în Sectia de Chirurgie toracică. Pacienta era cunoscută cu Neoplasm ovarian în stadiu terminal. Conform informațiilor primite de la SUUB în această perioadă pacienta nu a prezentat nicio patologie infecțioasă.

Cazul cu numărul 84 este un bărbat de 85 ani din județul Timiș. Acesta a fost internat în Spitalul Clinic Militar Timișoara în data de 23 martie, primul test fiind negativ pentru COVID-19 (25 martie). În cursul nopții 26-27 martie starea se deteriorează, este transferat in ATI, se recoltează aspirat traheo-bronsic, rezultat pozitiv COVID-19 (27 martie). Transferat în ATI la SCBI V. Babeș Timișoara în 27 martie. Bărbatul avea mai multe boli cronice asociate: diabet zaharat, HTA, fibrilație atrială paroxistică, insuficiență renală cronică și Alzheimer. Acesta a murit pe data de 31 martie.

Cazul cu numărul 85 este o femeie de 63 ani din București. Internată în ATI la INBI Matei Balș din 23 martie, intubată și ventilată. Pe 24 martie a fost confirmată cu noul coronavirus. Persoana dializată (contact cu caz confirmat COVID-19 la centrul privat de dializă). Femeia avea alte afecțiuni preexistente: CIC, HTA, boală renală cronică, hipotiroidism. Data decesului este 1 aprilie.

 

observator.tv

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *