
Conducerea Primăriei Timișoara a anunțat, marţi, că procesul de demolare a garajelor din zonele în care se intenționează dezvoltarea unor proiecte noi continuă.
Nicolae Robu a făcut, din nou, o pledoarie pentru desființarea garajelor, a căror vreme a trecut, chiar dacă sunt încă utilizate pentru depozitarea diferitelor obiecte și mai puțin a mașinilor.
În perioada imediat următoare va fi vizat cartierul Soarelui, mai precis strada Sirius, unde se află peste 300 de garaje, care vor fi în curând demolate, fie de către proprietari, fie de primărie, dar contra cost.
Cei cărora le aparțin aceste construcții au fost notificați acum câteva luni, iar unii dintre ei vor fi despăgubiți cu 2.000 de euro, în cazul în care în contractele de concesiune cu primăria aveau prevăzută această clauză.
Pe listă se mai află și alte zone din Timișoara, în care municipalitatea intenționează să demoleze garajele.
Jos cu ele…….MAGAZI.
Urmeaza ca dupa garaje,sa inceapa demolarea blocurilor construite de comunisti,ca-s cam urate si inestetice si strica fata orasului.Cauta-ti-va gazde!
Sunt minidepozite de varza si cartofi,focare de sobolani si mizerie !.Strazile sunt pline de masini parcate pt ca nimeni nu le tine in garaje. Sa le demoleze pe toate si in Lipovei si in Aradului si sa faca parcari pt toata lumea !