Încă două autobuze electrice au ajuns la Timișoara

O linie importantă de transport în comun din Timișoara va fi deservită de noile autobuze electrice Karsan

Încă două autobuze electrice au ajuns la Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara și Societatea de Transport Public au mai primit pentru faza de probe încă două noi autobuze 100% electrice, de la furnizorul Karsan.

Proiectul prevedere modernizarea flotei cu 44 de vehicule nepoluante de 18 metri lungime și cu o capacitate de 130 de persoane fiecare.

CITEȘTE ȘI: ”Nu pot să cred!”, au exclamat polițiștii după ce au descins la locuința fraților Tate (video)

În vederea recepționării sunt efectuate teste pe traseu, precum și la infrastructura de încărcare electrică pentru fiecare vehicul.

Odată recepționate, acestea vor funcționa pentru o durată de minim 15 ani, din care opt fără reparaţie generală.

Valoarea contractului pentru Timișoara este de 162.316.172,55 (TVA inclus) și este finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4, transmite Primăria Timișoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *