În memoria eroilor Revoluției din Decembrie din Timișoara

altar

Se împlinesc, în curând, 29 de ani de când, la Timișoara, oamenii au decis să se revolte împotriva unui regim totalitar. Iar revolta lor s-a răspândit curând în toată țara, astfel că regimul Ceaușescu a fost răsturnat pe 23 decembrie 1989.

abonament renasterea

Totul a început, însă, la Timișoara, și în memoria acelor zile, a eroilor care și-au dat viața pentru democrație și libertate, membrii asociației ALTAR au organizat, azi, un marș al libertății. Ajunși în centul municipiului, ei au aprins, în memoria eroilor, candele pe treptele Catedralei Mitropolitane.

Foto: Constantin Duma


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “În memoria eroilor Revoluției din Decembrie din Timișoara

  1. 22 decembrie intr o zi de vineri a fugit pe la ora 12 cu elicopterul seful statului si imediat o alta structura de outere a preluat fraiele tarii.este drept, neocomunisti!

  2. A se citi:PUTERE .PACAT,PACAT DE SANGELE VARSAT!Asa am strigat imediat după aflarea noii structuri de putere de la bucurești.

  3. Eroii nu mor niciodată…din sufletele celor care i-au prețuit, respectat, onorat și-și aduc mereu cu respect și recunoștință de sacrificiul lor suprem.
    Am fost acolo atunci, cu ei, cu teamă și indignare dar ei erau prea sătui de o minciună grosolană numită comunism ca să se mai teamă.
    Tancuri, transportoare blindate, mitraliere nebune în miez de noapte, furtună cu trăznete și fulgere apocaliptice, n-au semănăt teamă ci doar moarte și o sete de libertate neostoită.
    Ne aducem aminte de eroii fără nume! Nu sunt puțini, Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihenească pe toți în pace.

  4. Nu inteleg de ce au aprins lumanari pe treptele Catedralei? Usile ei au fost inchise in fata ranitilor care au cautat

    refugiu acolo, in acele zile cumplite.

    In rest, ce sa spun? Cinste lor, rusine noua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *