În Grecia, temperaturile au scăzut peste noapte cu 40 de grade Celsius

De la 20 de grade, Grecia a ajuns brusc la temperaturi negative de minus 20 de grade. Valorile termice ar fi scăzut atât de mult din cauza furtunii Leandros, fenomen meteo care a stopat perioada cu vreme caldă din ultimele zile de pe teritoriul ţării.

În timp ce locuitorii s-au bucurat de o vreme caldă şi de temperaturi peste 20 de grade în ziua precedentă, oraşul Florina, situat în nordul Greciei, a înregistrat minus 20 de grade vineri dimineaţă, informează DPA, citată de Agerpres. Alte regiuni au înregistrat de asemenea temperaturi sub zero grade Celsius.

Frontul de vreme rece urmează să se deplaseze către sud pe perioada weekendului, aducând pentru prima dată după mult timp temperaturi care se apropie de zero în capitala Atena, potrivit meteorologilor, mai scrie sursa citată.

Cu toate acestea, sunt aşteptate temperaturi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare.

Săptămâna trecută, un val de căldură cu maxime de 28 de grade Celsius i-a determinat pe greci duminică să treacă peste restricţii şi să iasă în număr mare la plajă sau în parcuri.

Potrivit Observatorului naţional de la Atena, temperatura la Chania, pe insula meridională Creta, a atins 28,3 grade C în jurul prânzului, una din temperaturile cele mai ridicate înregistrate în ianuarie în ultimii 50 de ani. La momentul respectiv, furtuna Filomena provoca probleme mari în Spania, care se confrunta cu cele mai mari căderi de zăpadă din ultimele decenii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.