În Europa au intrat în vigoare noi restricții. Se încearcă evitarea unei noi carantine generale

OMS cere guvernelor să reintroducă obligativitatea purtării măștii de protecție

În Slovacia, armata e chemată în ajutor pentru a opri răspândirea COVID-19. Militarii vor ajuta la testări, la anchete epidemiologice și la alte chestiuni de rutină din spitale. Numărul de noi cazuri crește rapid, deși Slovacia e în stare de urgență de la 1 octombrie.

Italienii prinși fără mască în locurile publice pot plăti o amendă de până la o mie de euro. În Europa s-au înregistrat pentru prima dată joi peste 100.000 de cazuri zilnice de COVID-19.

CITEȘTE ȘI: Șofer de BMW, după ce a trecut prin barieră și s-a izbit de un tren, s-a dat jos și își căuta telefonul

Europa se luptă cu al doilea val COVID și încearcă să evite o nouă carantină generală, care ar paraliza activitatea economică, transporturile și ar închide granițele. Sunt cazuri record peste tot.

Cehia trece la restricții și mai dure ca până acum. De astăzi s-au închis sălile de fitness și piscinele acoperite. Iar de luni se închid teatrele, cinematografele și grădinile zoo. Restaurantele și barurile se închid la 20.00, iar la masă pot sta maximum patru persoane.

Roman Prymula, ministrul Sănătății: Am redus, de fapt am oprit complet toate activitățile ce țin de divertisment și toate activitățile culturale.

Rusia a anunțat peste 12 mii de noi cazuri în ultimele 24 de ore, mai multe ca niciodată de la izbucnirea pandemiei.

Serghei Tsarenko, șef secţie urgenţă: Cei care nu s-au îmbolnăvit în primul val, iau virusul acum. Vârstnicii, care în primăvară au stat în casă, acum ies, stau cu copiii şi nepoţii. Copiii aduc virusul de la şcoală.

În Polonia masca devine obligatorie, inclusiv în aer liber, în toată țara. Până acum, era doar în anumite zone.

În Italia cei prinși fără mască în aer liber riscă o amendă între 400 și 1000 de euro. De ieri, masca e obligatorie în absolut toate spațiile publice.

Italienii stau la rând ore întregi să se testeze. În unele zone din Roma, coada poate fi și de 10 ore.

În Portugalia e criză de locuri în unele spitale din capitală.

La Lisabona sunt internați în spital peste 800 de bolnavi de COVID, cifră care nu a mai fost atinsă din luna mai.

sursa: stiriletvr.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *