Împreună de peste 50 de ani

cuplu ortisoara

Au trăit împreună o jumătate de secol şi încă se mai iubesc. Lucreţia şi Ioan Cozac din comuna Orţişoara au trecut „prin bune şi prin rele”, de-ale vieţii cum le place să spună, însă mereu au mers înainte.

S-au născut în judeţul Bistriţa-Năsăud, unde s-au şi cunoscut. El nu avea nici 18 ani, când s-a îndrăgostit de Lucreţia.

„După ce am stat împreună doi ani, ne-am cununat şi aşa am pornit ca o familie”, spune Ioan Cozac. Destinul i-a purtat la Bucureşti, unde au muncit mai bine de 15 ani. În 1988 s-au stabilit în Orţişoara şi de atunci au rămas în Banat.

Au crescut patru băieţi şi, acum, se bucură de trei nepoate şi doi nepoţi.

Fierar din tată în fiu

Nea Ioan are 69 de ani şi toată ziua munceşte în atelierul lui de fierărie. Cu ajutorul mâinilor sale dibace realizează tot felul de obiecte, iar nicovala şi ciocanul îi sunt prieteni buni încă de când era copil. Meseria a deprins-o de la tatăl său şi încă de când avea şapte ani a învăţat să dea cu barosul.

„Copil fiind nu ajungeam la nicovală şi atunci mă urcam pe o lădiţă ca să-l pot ajuta pe tata. Aşa am învăţat să prelucrez fierul”, spune nea Ioan.

Nunta de aur

Cei doi soţi au sărbătorit recent nunta de aur, ocazia cu care s-a reunit toată familia. Au fost şi lacrimi de bucurie.

Ca orice mamă, Lucreţia Cozac a plâns când şi-a văzut feciorii şi nepoţii în jurul ei. Cuplul nu a fost uitat nici de autorităţile locale, Aleodor Sobolu, primarul comunei, oferindu-le o icoană şi un buchet imens de flori.

Ca semn de preţuire, preotul din Orţişoara le-a oferit o biblie. Cei doi au sărbătorit nunta de aur în mijlocul familiei, îmbrăcaţi în port popular, în hainele cusute şi brodate de tanti Lucreţia.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *