Impactul Programului ”Săptămâna verde” în școli, evaluat de Institutul de Științe ale Educației

Impactul Programului ”Săptămâna verde” în școli, evaluat de Institutul de Științe ale Educației

La solicitarea Ministerului Educației și Cercetării, Institutul de Științe ale Educației a realizat și a publicat cercetarea privind Programul „Săptămâna verde”, program național derulat la nivelul sistemului de învățământ preuniversitar din România, începând cu anul școlar 2022 – 2023.

Scopul vizat a fost analiza modalităților de desfășurare a acestei inițiative în unitățile de învățământ preuniversitar și a impactului avut în rândul elevilor, al practicilor educaționale și al organizațiilor școlare.

De asemenea, studiul a urmărit identificarea provocărilor și dificultăților cu care se confruntă unitățile de învățământ în materie de organizare și implementare, precum și sintetizarea unor propuneri de ameliorare pe aceste segmente.

Cercetarea a fost efectuată prin tehnica sondajului de opinie publică, pe un eșantion reprezentativ la nivel național pentru unitățile de învățământ gimnazial și liceal de masă (filierele teoretică și vocațională), public și privat.

În luna noiembrie 2024, au fost aplicate chestionare online adresate următoarelor categorii: elevi din învățământul gimnazial (clasele VII – VIII) și din învățământul liceal (clasele IX – XII), profesori din învățământul primar, profesori diriginți din învățământul gimnazial și liceal, directori de unități de învățământ. Eșantionul a cuprins 354 de unități din învățământul gimnazial și liceal din toate județele țării și din ambele medii (urban și rural). La chestionare au răspuns 255 de directori, 2.618 profesori și 9.872 de elevi.

Principalele rezultate

1. Nivel de competențe și nevoi de formare: Profesorii evaluează pozitiv nivelul lor de competențe pentru organizarea activităților de educație nonformală specifice programului. Peste jumătate dintre profesori menționează că au nevoie de formare în acest domeniu.

2. Relevanța Programului ,,Săptămâna verde” și beneficiile acestuia: Peste 80% dintre directori și profesori sunt de părere că acest program este relevant în raport cu curriculumul școlar și aduce beneficii reale în plan educațional, atât pentru elevi, cât și pentru organizația școlară.

3. Metodologia Programului ,,Săptămâna verde”: În majoritatea școlilor funcționează echipe de coordonare a Programului, în acord cu prevederile metodologiei. Peste trei sferturi dintre directori și aproximativ 70% dintre profesori consideră că metodologia include prevederi clare și suficiente, care dau libertate școlilor în organizarea de activități inovatoare.

4. Modalități de organizare a orarului și a claselor: Aproape 85% dintre școli au organizat programul la finalul celui de-al IV-lea modul. Directorii și profesorii semnalează că această opțiune majoritară duce la supraaglomerarea spațiilor și suprasolicitarea organizațiilor cu activitate în domeniul mediului. Profesorii reclamă faptul că sunt necesare resurse de timp ample nu numai pentru desfășurarea activităților, cât mai ales pentru pregătirea și raportarea finală. Aproximativ jumătate dintre elevi au declarat că activitățile desfășurate au acoperit mai puține ore, față de orarul lor obișnuit.

5. Contexte de desfășurare a activităților: Acestea au loc, cel mai frecvent, în școală și în comunitatea în care aceasta este amplasată. Frecvența organizării în alte localități se înregistrează mai ales în rândul școlilor din mediul urban, respectiv al liceelor. Spațiile utilizate cel mai frecvent pentru derularea activităților au fost sala de clasă și curtea școlii, dar și parcuri naționale și naturale, păduri, muzee și terenuri de sport.

6. Teme și activități realizate în cadrul Programului „Săptămâna verde”: Temele abordate cel mai frecvent au vizat poluarea, folosirea responsabilă a resurselor naturale, managementul deșeurilor, risipa alimentară, pădurile și viața terestră. Cu ponderile cele mai ample, au fost organizate activități precum: vizionarea de documentare, lecții în natură, dezbateri tematice, excursii.

7. Participarea elevilor la activitățile Programului „Săptămâna verde”: Profesorii au declarat că au realizat monitorizarea participării elevilor la Programul „Săptămâna verde” în acord cu prevederile metodologiei. 80% dintre elevi au menționat că au participat la toate activitățile derulate, rata de participare fiind mai mare la elevii din școlile rurale și la cei de gimnaziu.

8. Parteneriate și sprijin primit în implementare: 85% dintre directori afirmă că au realizat parteneriate pentru derularea activităților prevăzute, cu prioritate cu instituții publice cu rol în protejarea mediului, cu ONG-uri și cu alte școli.

9. Dificultăți și provocări în implementarea programului: Au fost menționate dificultăți multiple privind aspectele birocratice solicitate de planificare, asigurarea resurselor, implementare și raportare, mari consumatoare de timp și care reduc timpul dedicat predării-învățării. De asemenea, au fost incluse la acest capitol provocări legate de participarea elevilor, implicarea în activități și conștientizarea rolului educațional al acestui program. Au mai fost incluse în răspunsuri și dificultățile legate de organizarea activităților (obiective vizitate, transport, costuri), care duc uneori la activități rutiniere, derulate în școală, respectiv dificultățile generate de stabilirea de parteneriate și sprijinul insuficient primit din partea autorităților locale/inspectoratelor școlare județene.

10. Aspecte de impact și rezultate ale învățării: Profesorii și elevii au evidențiat faptul că programul asigură preponderent dobândirea unor abilități practice care țin de educația pentru mediu, dar și dezvoltarea unor abilități noncognitive. Aproape 60% dintre profesori au declarat că ceea ce au învățat elevii în „Săptămâna verde” este valorificat mai apoi la orele de curs, precum și în dezvoltarea ofertei de activități extrașcolare a unităților de învățământ. Elevii au oferit multe exemple privind modul în care utilizează ceea ce au învățat în cadrul Programului „Săptămâna verde”, în viața lor cotidiană.

CITEŞTE ŞI: Video! 800 de muncitori și 200 de utilaje lucrează pe șantierul lotului 2 – Margina-Holdea – al autostrăzii Lugoj – Deva!

„Impactul programului, așa cum este văzut în urma acestui studiu, pare să fie unul pozitiv. Pornind de la unele sugestii ale celor implicați, am reglementat deja ca programul să implice fie activități non-formale, așa cum a fost în principal focalizat până acum, fie activități mai formale, la clasă, dar în care lecțiile să reflecte legătura cu scopurile de dezvoltare durabilă. Alte sugestii utile vor fi incluse în noua metodologie”, a concluzionat ministrul educației și cercetării, Daniel David.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *