Imagini înfiorătoare! Anchetatorii au stabilit cum s-a produs accidentul în care a murit Răzvan Ciobanu. Designerul a mers aproape un kilometru în afara drumului

razvan ciobanu 2

Varianta sinuciderii este exclusă în acest moment în cazul lui Răzvan Ciobanu, au declarat, luni, reprezentanţii Poliţiei Constanţa, care susţin că toate datele de la faţa locului indică faptul că designerul era singur în maşină în momentul accidentului.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Constanţa, Andreea Munteanu, a declarat, luni, că accidentul rutier în care a murit creatorul de modă Răzvan Ciobanu s-a produs pe DJ 226, la intrarea în localitatea Săcele, dinspre oraşul Năvodari.

„Cercetarea la faţa locului a indicat faptul că autoturismul în cauză ar fi părăsit partea carosabilă, ar fi parcurs o distanţă de aproximativ 700 de metri prin câmp, ar fi traversat o alee asfaltată care duce către fermele din zonă, a reintrat pe câmp, a rulat încă 150 de metri într-o zonă cu arbuşti unde, din cauza denivelărilor de pământ s-a răsturnat, oprindu-se într-un copac. Conducătorul auto a fost proiectat în afara autoturismului pe unul dintre geamurile acestuia, fiind găsit de un martor la baza unui arbust”, a spus Munteanu.

Anchetatori au verificat locul producerii accidentului, dar şi interiorul maşinii şi toate au relevat faptul că, în momentul producerii accidentului, şoferul, Răzvan Ciobanu, se afla singur în autoturism.

Reprezentanţii Poliţiei Constanţa au adăugat că se va face necropsia, dar va fi expertizată tehnic şi maşina condusă de Răzvan Ciobanu.

„Necropsia efectuată de medicii legişti va stabili dacă şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe. Expertiza tehnică auto va fi efectuată pentru a se stabili condiţiile tehnice în care s-a produs accidentul şi va oferi informaţii suplimentare privind dinamica accidentului”, a mai spus Munteanu.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Constanţa arată că este exclusă variante unei sinucideri a designerului.

„Având în vedere datele preliminare privind dinamica accidentului, în special configuraţia drumului unde s-a produs, varianta unei sinucideri vehiculată pe reţele de socializare ori canale de informare media nu poate fi luată în calcul la acest moment. De asemenea, precizăm faptul că, întrucât şoferul a fost găsit în exteriorul autoturismului, concluzia preliminară formulată a fost că acesta nu ar fi purtat centura de siguranţă”, a adăugat Andreea Munteanu.

În acest caz a fost deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă.

Atenţie, imagini care vă pot afecta emoţional!

Sursa: Mediafax


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Imagini înfiorătoare! Anchetatorii au stabilit cum s-a produs accidentul în care a murit Răzvan Ciobanu. Designerul a mers aproape un kilometru în afara drumului

  1. Se transforma Renasterea in ziar de scandal. Nu intereseaza pe nimeni ca unul implicat in dosarul Cocaina pentru VIP-uri, creator de carpe colorate a murit pentru ca nu purta centura de siguranta si poate a facut infarct de la cocteilurile consumate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *