Gara Timișoara Est aduce mai degrabă cu o haltă din spațiul rural decât cu un obiectiv dintr-un municipiu cu pretenții. Practic, activitatea din incintă este aproape nulă, prezențele umane fiind sporadice.
Au rămas doar însemnele din urmă cu 30-40 de ani, care amintesc că acolo era o gară din Timișoara, unde se presupune că exista o oarecare forfotă. Bate vântul prin biroul unde scrie că ar trebui să fie un șef de stație, la fel cum se întâmplă și la secția de poliție și la casa de bilete! De fapt, tichete de călătorie nici nu se prea mai dau la ghișeu, doar la unele trenuri și în anumite intervale orare.
Anunțul afișat este pe cât de clar, pe atât de amuzant. Călătorii sunt sfătuiți să nu aștepte în zadar la ghișeu, ci să urce în tren, pentru a-și procura bilet, cu condiția să-l caute cât mai repede pe ”naș”, altfel pot exista interpretări că s-a intenționat o călătorie frauduloasă!
Peste tot este plin de mizerie, de lacăte care n-au mai fost deschise de ani buni și de câini vagabonzi. Singurul lucru care face să mai pâlpâie ceva în zonă este autogara pentru curse externe, amenajată la ieșirea din gară. În general, se resimte o priveliște mohorâtă și deprimantă, departe de vremurile în care agitația transmitea un cu totul alt tonus.
Dar ce mai vorbim de dezastrul de la Gara Mică, când e la fel de trist și în Gara Timișoara Nord…
Este firesc ce i se intampla acestei statii C.F.R. in conditiile reducerii drastice ale transportului de calatori si marfuri . Gara mica ,in trecutul mai indepartat Timisoara Fabrik ,a fost mai mereu importanta pentru oras ,mai ales dupa ce Gara Domnita Elena (Gara Mare) a fost bombardata si distrusa in mare parte,ca si cartierul inconjurator , inspre sfarsitul celei de a doua conflagratii mondiale . Statia avea o mare importanta si pentru numeroasele fabrici din cartier care-si faceau aprovizionarea de materii prime si apoi expedierea de produse finite ,cu ajutorul unei locomotive electrice -Muki ,care tracta prin oras vagoanele C,F.R.
Dar trecutul apartine istoriei ,care mai asteapta sa fie trecuta intr-o monografie a orasului de pe Bega .
Ce este nefiresc sunt planurile rocambolesti,evident pe banii nostri, de mutarea unei liniil de cale ferata ,oricum putin folosite , in subteran , intr-un oras asezat pe o mlatina ,cu apa freatica aproape de suprafata (vezi vechile constructii Catedrala , Teatrul asezate pe sute de trunchiuri de stejar ,sau cele moderne cu fundatii foarte costisitoare). Experienta financiara si de utilitate de la pasajul Michel Angelo ar trebui sa dea de gandit edililor – in multe orase din lume metroul parcurge distante mari la suprafata ,daca raportul cheltuieli – folosinta este negativ .