I-a pus diazepam în cafea: O femeie de 74 de ani a tâlhărit o altă femeie, de 89 de ani, după ce a adormit-o

I-a pus diazepam în cafea: O femeie de 74 de ani a tâlhărit o altă femeie, de 89 de ani, după ce a adormit-o

I-a pus diazepam în cafea: O femeie de 74 de ani a tâlhărit o altă femeie, de 89 de ani, după ce a adormit-o.

Întâmplare ieşită din comun la Suceava. Procurorii parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au trimis-o în judecată, în stare de arest preventiv, pe o femeie în vârstă de 74 de ani care a comis o tâlhărie după ce şi-a adormit victima, o femeie în vârstă de 89 de ani, de care se presupunea că are grijă.

Făptaşa a adormit-o pe femeia în vârstă de 89 de ani dându-i o cafea în care pusese diazepam.

CITEȘTE ȘI: ”Stop joc!” la Giroc. Ultimatum pentru „combinațiile” din primărie. Vicele Dan Vîrtosu: „De astăzi, am plecat pe un nou drum”

„Fiind în imobilul persoanei vătămate G.E., în vârstă de 89 de ani, situat în municipiul Suceava, persoană de care avea grijă de trei zile, a servit-o pe aceasta cu o cafea în care i-a pus o substanţă narcotică ce conţinea diazepam, împrejurare în care persoana vătămată a adormit profund timp de aproximativ trei ore şi, profitând de aceasta, a sustras bani dintr-o poşetă ce era pe un fotoliu din sufrageria imobilului, precum şi mai multe bijuterii din aur din buzunarul unui palton, acţiuni prin care a produs un prejudiciu în valoare de 6.750 lei, care nu a fost recuperat până în prezent”, se arată într-un comunicat al procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, citat de presă.

Inculpata a fost trimisă în judecată în stare de arest preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.

Fapta s-a petrecut în octombrie 2020, iar tâlharul este Maria Belei, despre care Monitorul de Suceava scrie că este recidivistă.

Femeia are mai multe condamnări la activ, pentru că ademenea bărbaţi, pe care îi agăţa de regulă în gări, mergea cu ei într-o cameră de hotel, pentru o partidă de sex, iar acolo îi jefuia, se arată pe portalul monitorulsv.ro.

ebihoreanul

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *