Hristos a înviat! Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim în România, a fost trimisă și în Republica Moldova și Ucraina

Hristos a Inviat

Hristos a înviat! Creștinii ortodocși sărbătoresc Învierea Domnului. Credincioșii au primit Lumina Învierii lui Iisus Hristos, conform tradiției, în toată țara. Este prima sărbătoare fără restricții după pandemie, astfel că oamenii au mers la biserici în număr mare.

Preoții din toate bisericile din țară se roagă pentru pace, într-un nou context întunecat, de data aceasta de războiul din Ucraina. Pentru prima dată, Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim va fi trimisă din România și în Republica Moldova și Ucraina.

Sărbătoarea Paştelui este considerată a fi una a bucuriei date de vestea Învierii. O veste care, până la Înălţarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, se regăseşte în salutul „Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu „Adevărat a înviat!”.

Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim în România, trimisă și în Republica Moldova și Ucraina

Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim a ajuns în România în jurul ore 19:00 pe Aeroportul Henri Coandă. De acolo, reprezentanți ai bisericilor din toată țara au luat-o pentru a o duce credincioșilor. Pentru prima dată, Lumina Sfântă ajunge din România și în Republica Moldova și Ucraina.

Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de partriarhul Daniel în anul 2009.

Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă a fost trimisă pentru prima dată și comunităților din Republica Moldova și Ucraina

„Este prima dată când fraţii noştri de peste Prut vin la Iaşi pentru a primi Lumina Sfântă adusă de o delegaţie a Patriarhiei Române din Ţara Sfântă. Aceasta va fi transmisă apoi, pe cale terestră, în întreaga Mitropolie a Basarabiei”, au transmis reprezentanții Mitropoliei Moldovei.

PS Ieronim Sinaitul: Sfintele Paşti să ne dăruiască pace în lume

Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a îndemnat sâmbătă la rugăciune pentru ca Sărbătoarea Sfintelor Paşti să dăruiască putere, pace în lume, cooperare şi iubire între oameni.

„Vă dorim Sărbătoarea Sfintelor Paşti cu lumină şi să petreceţi această noapte mântuitoare cu multă speranţă, rugându-ne împreună la Dumnezeu, în deplină frăţietate şi solidaritate, să ne dăruiască putere, pace în lume, cooperare şi iubire între oameni.

Dumnezeu să ne ajute şi Lumina Sfântă a Învierii lui Hristos să îndepărteze toţi norii care s-au adunat asupra lumii noastre”, a spus ierarhul, la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, după primirea Luminii Sfinte.

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă sâmbătă seara în ţară de către de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie.

Lumina Sfântă, un miracol al ortodoxiei, care are loc fiecare an

Lumina Sfântă este un miracol al ortodoxiei, care are loc fiecare an, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare. Între orele 12:30 şi 14:30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc despre care, cei care au asistat la miracol, spun că se pogoară din cer.

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Verificarea o fac trei polițiști, de obicei un arab, un turc şi un evreu. Rolul lor este de depista dacă există vreo sursă de foc în încăperea sfântului mjormânt. De asemenea, polițiștii îi percheziționează pe cei care pătrund acolo, în momentul ceremoniei religioase. După ce le permit accesul, luminile se sting și uşa se sigilează.

Patriarhul ortodox al Ierusalimului este și el controlat de poliţişti, în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Acesta desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică, conform digi24.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *