Hrănirea porumbeilor din Timișoara: Interzis, dar să știm și noi!

pige 4

Consiliul Local al municipiului Timişoara a adoptat, la data de 25 mai 2021, o hotărâre care interzice hrănirea porumbeilor pe domeniul public. Proiectul a fost iniţiat de consilierii locali ai USR PLUS, Rodica Militaru şi Răzvan Stana. Potrivit acestuia, cei care hrănesc porumbeii pe domeniul public, în Timişoara, riscă o amendă cuprinsă între 100 şi 200 de lei. Nu a fost stabilit, însă, cum va aplica Poliţia Locală aceste amenzi, mai ales că în majoritatea cazurilor copiii sunt cei care hrănesc porumbeii în centrul oraşului.

CITEȘTE ȘI: Nica îl trage de urechi pe Fritz

Astfel de reglementări nu sunt o surpriză în multe dintre orașele europene, mai ales în zonele centrale, unde se află monumente istorice vizitate de numeroși turiști. Din păcate, drăgălașele păsări, prin excrementele lor, dăunează grav clădirilor, acasta fiind o concluzie la care au ajuns multe alte autorități publice înaintea celor timișorene. Pentru ca decizia aleșilor locali să fie pusă în practică poate nu ar fi stricat ca aceasta să fie și popularizată, mai ales în zona centrală a Timișoarei, unde porumbeii s-au obișnuit să stea și de unde vor fi tare greu de alungat.

Cum una dintre plăcerile copiilor era să hrănească porumbeii în Piața Operei, chiar lângă mica fântână arteziană pe care o ocupă de ani buni, și să se joace cu ei, noua reglementare ar fi putut fi făcută publică prin panouri, pentru ca oamenii să o citească și să știe. În acest mod procedează, de exemplu, londonezii, care scriu clar pe inscripții: „Please do not feed the pigeons. They are a health hazard and a nuisance” (Vă rog nu hrăniți porumbeii. Sunt o amenințare pentru sănătate și o pacoste).

La Timișoara, în lipsa unor avertizări vizibile, copiii continuă să hrănească porumbeii în Piața Operei, la fel ca în imaginea surprinsă în aceste zile. Niște ochi atenți ar putea surprinde chiar și adulți care aruncă, după câte o privire vigilentă în jur, grăunțe pe domeniul public, pe care înaripatele nu întârzie să le ciugulească. Oricum, porumbeii par mai simpatici decât ciorile, o altă specie de păsări de care Timișoara are parte din plin, dar aceasta este altă poveste, care va fi prinsă, poate, în altă hotărâre de consiliu local…

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Hrănirea porumbeilor din Timișoara: Interzis, dar să știm și noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *