Hidroelectrica începe anul cu două investiții importante, una în Retezat

Hidroelectrica începe anul cu două investiții importante, una în Retezat

Hidroelectrica începe anul cu o investiție importantă în Retezat

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, va supune la vot, la mijlocul lunii viitoare, în cadrul unei adunări generale a acţionarilor, mai multe proiecte de investiţii în câteva unităţi cheie ale companiei, valoarea acestora fiind de peste 1 mld. lei, arată datele publice.

Astfel, compania are în vedere realizarea a două proiecte de 120,5 milioane de lei, respectiv 143 de milioane de lei pentru Porţile de Fier II, dar şi retehnolo­gizarea hidrocentralei Râul Mare Retezat, un proiect de investiţii evaluat la 770 de milioane de lei (156 de milioane de euro).

Valoarea pentru investiţia de la Râul Mare Retezat este actualizată în contextul în care iniţial, în 2021, valoarea investiţiei era de circa 77 de milioane de euro.

Amenajarea Hidroenerge­tică Râul Mare Retezat cuprinde barajul Gura Apelor şi hidrocen­tralele Retezat şi Clopotiva, cu o putere instalată de 349 MW, circa 5% din toată capacita­tea instalată a Hidroelectrica, şi o energie medie multia­nuală de 629,50 GWh, aproape 4% din producţia medie anuală a Hidroelectrica. Potrivit celor mai recente informaţii, proiectul Retezat ar trebui finalizat în doi ani de zile, fiind un obiectiv major de investiţii.

CITEȘTE ȘI: Accesul părinților în școli și grădinițe, doar pe bază de invitație sau în caz de urgență. Proiect de lege

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a terminat primele nouă luni ale anului trecut cu un profit net 3,5 mld. lei, cu 37% mai mare faţă de cel din perioada similară din 2021, la venituri de 6,8 mi­liarde de lei, cu 47% mai mari, arată datele publicate într-un raport al Fondului Proprietatea, acţionar minoritar cu 20%, conform Mediafax.

Foto: replicahd.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *