Heracle, vicecampioană la Monaco – GALERIE FOTO

Heracle lupte greco romane 01

Cluburi din şase ţări au participat la turneul final al ediţiei secunde a Ligii Europei Centrale la lupte greco-romane, competiţie ce s-a desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Monaco.

Grecia, Ucraina, Croaţia, Ungaria, Republica Moldova şi România au luptat pentru marele trofeu al întrecerii ce a reunit sportivi de la categoria de vârstă U15.

Învingătoare a fost Ungaria, aşa cum s-a întâmplat şi la prima ediţie. Şi tot la fel ca anul trecut, pe locul al doilea s-a clasat România, reprezentată de clubul timişorean Heracle.

Bronzul a fost cucerit de Ucraina, iar poziţiile următoare au fost ocupate, în ordine, de Republica Moldova, Grecia şi Croaţia.

În primul meci, pe saltea s-au aflat faţă-n faţă românii şi moldovenii. Primii s-au impus cu 9-1. Reprezentanţii ţării noastre se află sub îndrumarea antrenorului Roman Zgardan, răspunzător de sportivii de la Heracle Timişoara, dar şi de cei mai buni cadeţi de peste Prut, ocupându-se de selecţia şi de pregătirea acestora.

În cea de-a doua confruntare, luptătorii noştri i-au învins pe cei din Grecia cu 7-3, bifând al doilea succes consecutiv şi totodată calificarea în marea finală, unde au dat piept, sâmbătă, cu cei de la Honved Budapesta. Scorul întâlnirii pentru marele trofeu a fost 6-4 în favoarea clubului din ţara vecină. A fost o luptă aprigă pentru fiecare punct, cu multe emoţii pe saltea şi în jurul ei.

„Din nou pe locul al doilea, la fel ca în sezonul trecut. Suntem puţin dezamăgiţi, dar mergem înainte. Vom analiza ce am greşit. Problema noastră o reprezintă categoriile mari de greutate, nu putem face faţă acolo. Sunt competiţii frumoase, interesante şi extrem de utile, pentru că băieţii acumulează experienţă prin ele. Sunt convins că dintre toţi luptătorii prezenţi la acest turneu, cel puţin patru sau cinci vor fi medaliaţi în vara următoare la Campionatul European”, ne-a declarat antrenorul Roman Zgardan.

Turneele premergătoare finalei de la Monaco s-au desfăşurat la Zrenjanin (Serbia), Muntele Mic (judeţul Caraş Severin – Cupa Heracle) şi Ternopol (Ucraina). Cluburile din Belgrad şi Zrenjanin nu au participat la turneul monegasc şi ar putea fi excluse din competiţie.

La prima ediţie a Ligii Europei Centrale, desfăşurată anul trecut, au participat nouă cluburi. Sistemul a prevăzut tot patru turnee, cu finala la Zagreb (Croaţia). După Ungaria şi România, primele două clasate, s-a situat Suedia. Maghiarii s-au impus şi atunci cu 6-4 în faţa luptătorilor de la Heracle, această confruntare făcând diferenţa la final, întrucât numărul de puncte a fost egal între cele două echipe.

Anul viitor ar putea apărea, în plus, cluburi din Belarus, Bulgaria, Suedia şi încă unul din Ungaria.

Dorinţa organizatorilor acestei competiţii este ca fiecare regiune să aibă o etapă proprie, iar în faza finala să se întâlnească primele două clasate din fiecare zonă reprezentată. Se doreşte, în timp, şi implicarea unor cluburi din Asia.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *