Haos pe calea ferată, din cauza vremii. Vagoane transformate în cuptoare, şine blocate din cauza copacilor doborâţi de furtuni

Călătorii nu vor putea cumpăra bilete online, în 20 septembrie

Haos pe calea ferată, din cauza vremii. Vagoane transformate în cuptoare, şine blocate din cauza copacilor doborâţi de furtuni

Călătorile cu trenul nu mai sunt demult plăcute, în special pe timp de vară. Căldura sufocantă din vagoane, defecţiunile care apar la tot pasul, dar şi veşnicile întârzieri întregesc coşmarul de pe calea ferată.

CITEȘTE ȘI: Producție de grâu bună, cu o medie de 5.150 kilograme la hectar, în vestul țării, în condițiile secetei pronunțate

Întârzierile pe calea ferată apar în aceste zile caniculare în special din cauza dilatării şinelor aşa se instituie celebrele limitări de viteză care întind la maxim nervii călătorilor.

Mersul trenurilor, dat peste cap de caniculă

Limitările sunt necesare pentru că în intervalele caniculare, temperatura la nivelul şinelor depăşeşte 50 de grade celsius. În alte situaţii, furtunile dau peste cap traficul feroviar.

Vorbim despre o experienţă plăcută pe care au avut-o recent pasagerii trenului Deva-Bucureşti, care au fost nevoiţi să aştepte mai bine de două ore în tren până când de pe şine a fost îndepărtat un copac doborât de furtună, conform observatornews.ro.

Disconfortul este cauzat în aceste zile, spun foarte mulţi dintre cei care aleg să circule cu CFR şi de temperaturile ridicate din vagoane. Practic, acestea se transformă în adevărate cuptoare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *