Handbaliștii timișoreni joacă în Maramureș. Partide de verificare

Handbaliștii timișoreni joacă în Maramureș. Partide de verificare

Handbaliștii timișoreni de la SCM Timișoara continuă seria partidelor de verificare. De această dată, într-un turneu organizat de clubul Minaur Baia Mare.

Patru echipe din Ligă Națională sunt implicate în patrulaterul din Maramureș. Competiția a început ieri, alb-violeții jucând aseară, după închiderea ediției, cu Potaissa Turda.

Tot în prima zi s-a disputat partida dintre Minaur Baia Mare și CSM Bacău.

Astăzi sunt programate întâlnirile Minaur Baia Mare – SCM Timișoara (ora 16,30) și CSM Bacău – Potaissa Turda (ora 18,30). Mâine vor avea loc meciurile SCM Timișoara – CSM Bacău (ora 10,30) și Minaur Baia Mare – Potaissa Turda (ora 12,30).

Turneu foarte puternic

„Turneul este foarte puternic, întâlnim echipe valoroase, cu rezultate bune în sezonul trecut. Vrem să vedem în ce stagiu al pregătirii suntem, să tragem concluzii. Să știm ce reglaje mai avem de făcut până la startul sezonului, așa încât să fim pregătiți de competiție”, a declarat antrenorul Atilla Horvath.

Citește și: Lionel Messi pleacă de la Barcelona – Catalanii anunță despărțirea (video)

La turneul din Baia Mare este prezent căpitanul Cristian Fenici, refăcut. Dar lipsesc cei cinci jucători chemați la naționala de juniori U18. Este vorba de Claudiu Pal, Robert Cîtu, Antonio Bordeainu, Raul Bote și Ianus Dumitrescu.

Cum Cristian Tcaciuc acuză unele probleme medicale și nu a făcut deplasarea, iar Claudiu Pal se află la lotul de juniori, cei doi portari pentru patrulaterul din Baia Mare sunt Răzvan Szopka și un tânăr de 16 ani și 2,10 metri înalțime, Alin Cozmaciuc, titularul postului în naționala de cadeți.

În plus, de la Academia SCM Politehnica a fost adus în lot pentru acest turneu tânăra extremă Mircea Ulariu, născut în anul 2003.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *