Handbaliștii juniori 1 de la SCM Politehnica Timișoara, în semifinalele turneului final al Campionatului Național

Handbaliștii juniori 1 de la SCM Politehnica Timișoara, în semifinalele turneului final al Campionatului Național

Handbaliștii juniori 1 antrenați de Gonzalo Tajuelo au câștigat Grupa 2 de la turneul final al Campionatului Național, turneu ce are loc în Bacău. Tinerii de la SCM Politehnica Timișoara s-au impus clar în toate cele trei meciuri jucate până acum în localitatea moldavă.

Astăzi, ei au trecut de CSS Odorheiu Secuiesc, cu 37-26 (22-14), după un meci în care staff-ul tehnic a folosit rotația completă.

Anterior, miercuri și joi, SCM Poli a învins CSS 2 Baia Mare cu 31-19, și CSM București, cu 29-24. Gruparea de juniori 1 din București avea 23 de victorii din 23 de partide, înaintea primului fluier al meciului cu echipa timișoreană.

Alb-violeții au încheiat grupa cu maximum de puncte – 9 și cu 97 de goluri înscrise în cele trei partide. În acest sezon, formația de pe Bega are 19 victorii din 19 partide.

Timișoara va întâlni în semifinale cea de-a doua clasată din Grupa 1, CSM Focșani. Partida va avea loc sâmbătă (28 mai), de la ora 18.00, și va fi transmisă în direct de pagina Facebook a Asociației Județene de Handbal Bacău.

În cealaltă semifinală se întâlnesc CSU din Suceava și CSM București, tot mâine, dar de la ora 16.00.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *