Handbaliştii alb-violeţi au învins campioana!

Filip Marjanovic handbal

Timişorenii au luat în număr mare drumul sălii „Constantin Jude” pentru meciul de joi seară dintre favorita lor, SCM Politehnica, şi campioana în exerciţiu a României, Dinamo Bucureşti, echipă care ne-a reprezentat în Liga Campionilor.

Alb-violeţii lui Pero Milosevici le-au răsplătit susţinerea cu o frumosă victorie obţinută la limită, scor 27-26, după ce la pauză tabela a indicat 12-12.

S-au marcat puţine goluri în prima repriză, echilibrul fiind cuvântul de ordine.

În ultimele zece minute, poliştii s-au desprins în trei rânduri la patru lungimi, oaspeţii au venit la un singur gol în ultimele secunde, însă era prea târziu pentru a forţa măcar obţinerea unui rezultat de egalitate.

A fost o partidă tensionată, al cărei final l-a găsit pe managerul sportiv Dan Dumitru la balconul bătrânei arene acoperite din oraşul de pe Bega, eliminat de arbitrii Octavian Fînaţă şi Ştefan Hendrea.

La obţinerea acestui frumos succes a contat mult precizia lui Filip Marjanovici la aruncările de la şapte metri – opt din opt! Internaţionalul sârb a fost principalul realizator al echipei timişorene, el punctând doar din faze fixe.

Marjanovici a fost urmat, în ordine, de Milos Dragas (6g), Cristian Fenici (4g), Milos Orbovici (4g), Marius Savoveac (3g), Flavius Cîmpan (1g) şi Antonio Pribanici (1g).


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *