Handbal masculin. Alb-violeții joacă în ultima etapă la Buzău

Handbal masculin. Alb-violeții joacă în ultima etapă la Buzău

Handbal masculin. Alb-violeții joacă în ultima etapă la Buzău

Handbaliștii alb-violeți joacă sâmbătă, 17 mai, la Buzău în ultima etapă din Liga Zimbrilor.

Ținta jucătorilor de la SCM Politehnica Timișoara este să evite barajul de menținere în Liga Națională. Ei depind și de jocul rezultatelor.

De altfel, partidele care vor stabili echipele participante la baraj (locurile 11 și 12) sunt programate cu începere de la aceeași oră, 17,30.

Acestea sunt HC Buzău – SCM Politehnica Timișoara, CSM Vaslui – CSA Steaua București, CSU Suceava – CSM Odorheiu Secuiesc și CSM Constanța – CSM Focșani.

CITEȘTE ȘI: Giroceanca Alessia Pop va reprezenta România la Campionatul European de Marș pe Echipe

„Echipa din Buzău a făcut un campionat fenomenal. Pentru că am lucrat doi ani la Buzău, vreau să felicit jucătorii, antrenorii, staff-ul și managerul pentru acest sezon care va fi încununat cu o medalie.

Puțin câte puțin, s-a văzut un progres în ultimii șase ani și acum toată echipa a făcut o muncă extraordinară.

Întâlnim o echipă puternică, având câte doi jucători de calitate pe fiecare post. Sper că ne vom prezenta acolo așa cum am făcut-o în meciul din Cupa României și nu cum am jucat în partida de acasă cu ei.

Respectăm adversarul, dar vom lupta din greu și, în ciuda problemelor de lot pe care le avem, cred că vom continua parcursul din ultimele două-trei partide, când am jucat mai bine”, a declarat Pero Milosevic, antrenorul principal al echipei SCM Politehnica Timișoara.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *