Hackerii pro-ruși cer eliberarea lui Ioan Feher, românul acuzat că i-a ajutat. Killnet amenință că va „distruge România” în caz contrar

hackerii

Hackerii care fac parte din gruparea pro-rusă Killnet sar în apărarea lui Ioan Feher, tânărul român bănuit i-a ajutat în recentele atacuri cibernetice asupra unor site-uri din România.

Într-un mesaj postat pe reţeaua Telegram, hackerii susţin că „această persoană nu are nimic de a face cu Killnet” şi ameninţă că, dacă Ioan Feher nu este eliberat în 48 de ore, vor „distruge” România, Marea Britanie şi Moldova.

„Fac un apel la Guvernul României! Această persoană nu are nimic de-a face cu Killnet! A fost membru al grupului Telegram. Cum poți să le spui oamenilor tăi că un tip ne-a ajutat cu atacurile? E o prostie. Aveați nevoie de orice persoană care să ia vina pentru prăbușirea României. Lăsați-l în pace. Dacă susține Rusia, asta nu înseamnă că este un infractor. Dacă nu este eliberat în 48 de ore, voi distruge România, Marea Britanie și Moldova”, a transmis gruparea rusă.

CITEȘTE ȘI: Cod galben de fenomene periculoase în următoarele ore, în Banat

Killnet a amenințat că va distruge întreaga structură informațională, numind Ministerul Sănătății.

Hackerii pro-ruși cer eliberarea lui Ioan Feher

„Toate ventilatoarele vor fi atacate. Numai atunci veţi începe să vă daţi seama că aţi făcut o greşeală. Eliberaţi-l pe Ioan Feher”, se mai arată în mesajul postat pe Telegram, pe contul grupării Killnet Rezerv.

Ioan Feher, în vârstă de 23 de ani, este originar din Satu Mare și locuia împreună cu familia sa în Marea Britanie. El rămăsese fără loc de muncă, potrivit unor surse Digi24.

Locuia izolat de ceilalți membri ai familiei, într-o încăpere separată. El va fi evaluat medical, urmând să fie supus unor investigații de specialitate pentru a se stabili dacă avea sau nu discernământ în momentul comiterii faptelor.

Potrivit ministrului de Interne, Lucian Bode, Ion Feher a „susținut activitatea grupării infracționale”, prin traducerea materialelor, dar și prin indicarea site-urilor din România care pot fi atacate.

Începând cu data de 29 aprilie, o serie de atacuri informatice de tip DDoS – Distributed Denial of Service a afectat multiple site-uri web care aparțin unor instituții publice și organizații private din România.

Atacurile ar fi fost revendicate de gruparea rusă KillNet, iar activitatea acestora ar fi promovată pe diferite canale de comunicare, fiind motivate de contextul conflictului militar Rusia – Ucraina, precizează Poliția Română, conform digi24.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Hackerii pro-ruși cer eliberarea lui Ioan Feher, românul acuzat că i-a ajutat. Killnet amenință că va „distruge România” în caz contrar

  1. Distractiv! Papasa Bode ne ia de idioți. Nea Bode, cu Google translate citești și presa chineză, nu-ți trebuie un țap ispășitor care, firește, e șomer și stabilit în Anglia, deci doar vestitul Digi poate cita surse… Să găsești ținte e la mintea cocoșului, doar voi, analfabeții funcționali din servicii încă n-ați aflat… Da, nea Bode, dai căutare pe Goagal și-ți da liste întregi. Eu de doua zile nu-mi pot plăti facturile prin Internet și tot nu dau vina pe vreun amărât. Doar voi puteți fi atât de nemernici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *