
Polițiștii posturilor din Vinga și Șagu au descoperit între-o stație C.F.R, 50 de persoane de origine afgană. Erau migranți, proveniți din județele Timiș, Galați, Maramureș, Giurgiu, Suceava și din București, intenționau să ajungă într-o parcare de pe autostrada A1, de pe raza localității Cruceni.
CITEȘTE ȘI: Ne mai mândrim și noi: Timișul, pe locul doi!
Împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean Arad, persoanele în cauză au fost transportate cu trenul și predate polițiștilor din cadrul I.G.I., din județul Timiș. Tot în județul Arad, polițiștii Secției 2 Rurală au depistat, pe raza localității Peregu Mare, patru migranți de origine afgană, provenite din Giurgiu, Timișoara și Galați. Cele 4 persoane au fost predate polițiștilor din cadrul S.P.F. Nădlac în vederea continuării cercetărilor.


