Grevă de avertisment în primăriile timișene. Vezi cum s-a desfăşurat protestul

Funcționarii publici din mai multe primării timișene s-au aflat, marţi, în grevă de avertisment de o oră pentru satisfacerea revendicărilor de ordin salarial la chemarea sindicatelor afiliate Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA).

Acțiunea a făcut parte din calendarul protestelor organizate de această organizație, fiind un prim semnal că în acest domeniu bugetar sunt serioase nemulțumiri și probleme.

Astfel, conform liderului sindical de la Primăria Dumbrava, Andreia Iovițoni, marţi, între orele 8 și 9, un efectiv de 32 de salariați sindicaliști din această unitate administrativă locală au întrerupt lucrul, aceștia fiind hotărâți să participe și la următoarele forme de protest până ce vor fi găsite soluții pentru o salarizare corespunzătoare a personalului care muncește în acest sector public.

Și la Bârna, au protestat printr-o oră de grevă de avertisment, între orele 8,30 și 9,30, 15 salariați din primărie, ne spune viceprimarul Nicolae Vasile Ignatoni.

Aceeași situație s-a întâlnit și la Primăria Remetea Mare, cu deosebirea că aici protestul s-a desfășurat de la ora 9 la ora 10. În comuna din apropierea Timișoarei, la greva de avertisment au participat 14 sindicaliști.

Noul viceprimar Vasile Bososchi ne-a declarat că „protestul este justificat pentru că, la salariile foarte mici din unitățile administrativ-teritoriale este foarte greu să găsești personal cu pregătirea necesară pentru ocuparea posturilor vacanțe, una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă autoritățile publice fiind aceasta.

Nu este normal ca remunerația să fie la un nivel atât de scăzut în administrație, având în vedere că funcționarii publici sunt la dispoziția comunității practic pe tot parcursul zilei, iar unii dintre ei sunt supraîncărcați, obligați fiind să îndeplinească mai multe funcții din cauza lipsei de personal din primării”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns