Girocenii pot vota un proiect care va stabili cum trebuie să arate un drum civilizat

Girocenii pot vota un proiect care va stabili cum trebuie să arate un drum civilizat

În cadrul primului proces de bugetare participativă, locuitorii din Giroc pot vota un proiect care își propune să stabilească un standard de construire al unui drum.

„Ideea s-a născut din dezamăgirea repetată cauzată de lucrări neconforme, lipsite de uniformitate și uneori lipsite de logică. În România, dacă se toarnă asfalt, înseamnă că s-a făcut un drum, nu se construiește integrat. Se consumă bani cât pentru un drum civilizat așa cum vedem în străinătate dar ne alegem cu infrastructură de lumea a treia”, spune Răzvan Constantin, consilier local, inițiatorul proiectului-pilot.

Dacă va întruni suficiente voturi pentru a obține finanțare, proiectul va asigura realizarea documentației tehnice necesară modernizării rețelei de drumuri de interes local. În viziunea inițiatorului, „zona din imediata vecinătate a unui drum nu ar trebui să aibă aspect de maidan, iar trotuarele și pistele de biciclete ar fi bine să fie abordate integrat”, se arată într-un comunicat remis redacției.

Descrierea proiectului se poate vizualiza aici: https://www.giroc.ro/bugetare-participativa/proiecte/1389-proiect-pilot-realizare-modernizare-infrastructura-rutiera-ciclism-si-trafic-pietonal-cu-facilitati-complementare-comuna-giroc


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *