Gimnastele timișorene, rezultate notabile la Campionatul Național de Ansambluri Junioare

Gimnastele timișorene, rezultate notabile la Campionatul Național de Ansambluri Junioare

Secția de gimnastică ritmică de la CSȘ 1 Timișoara a participat cu 22 de sportive, bifând toate categoriile de concurs, la Campionatul Național de Ansambluri Junioare, competiție găzduită recent de orașul Sfântu Gheorghe.

Dintre cele cinci ansambluri înscrise în concurs, două au fost medaliate cu argint și bronz.

Cele mai mici dintre reprezentantele clubului din capitala Banatului au obținut medalia de argint, devenind vicecampioane naționale la ansamblu, iar cele mai mari junioare au urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere.

Gimnastele de la CSȘ 1 Timișoara care au participat la competiția desfășurată la Sfântu Gheorghe sunt următoarele: Alexis Cioabă, Dușan Alma Gongeanu, Sonia Ionașcu, Andra Fluțar, Gloria Cazacu, Daria Popa – locul al doilea la Ansamblu Junioare IV (6-8 ani) – exercițiu fără obiect; Delia Botaș, Sofia Lazoc, Sophia Wurtz, Adeline Tomulea, Daria Popa, Elisa Micșa – locul al patrulea la Junioare III (9-10 ani) – exercițiu fără obiect; Delia Botaș, Sofia Britcari, Sofia Lazoc, Sophia Wurtz, Adeline Tomulea – locul al cincilea la Junioare III – exercițiu cu mingi; Stella Potages, Laira Crișan, Karla Șandru, Monica Szabo, Rosse Adam, Carina Soporean – locul al patrulea la Junioare II (11-12 ani) – exercițiu cu cercuri; Anastasia Indrieș, Ilinca Andronachi, Maria Maier, Brad Iris Jitariuc, Stella Potages, Laira Crișan – locul al treilea la Junioare II și I (11-15 ani) – exercițiu cu mingi.

Gimnastele timișorene, rezultate notabile la Campionatul Național de Ansambluri Junioare

Sportivele menționate sunt antrenate de profesoarele Monica Wurtz și Alexandrina Tărțan. Coregraf este Teodora Andreas, iar arbitru – Denisa Lupou.

„Am fost cea mai numeroasă delegație la acest campionat și pentru asta le mulțumim părinților și sponsorilor noștri permanenți, care ne ajută în fiecare an”, a menționat profesoara Monica Wurtz.

 

Gimnastele timișorene, rezultate notabile la Campionatul Național de Ansambluri Junioare

CITEŞTE ŞI: Cinci copilași din județul Timiș au rămas fără casă în prag de iarnă. Cum putem să-i ajutăm?

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *