Geamuri distruse în Piața Unirii, migranți predați și suspect de furt de catalizatori prins de polițiștii locali din Timișoara

pl1

Polițiștii locali timișoreni au avut  o zi plină după ce, în timpul patrulărilor, au descoperitmai multe fapte grave. Astfel,  în Piața Unirii,  două persoane au spart mai multe geamuri de la imobilul cu nr. 8, pe partea cu str. Regimentul 5 Vânători, la sediul Societății Drumuri Municipale. La fața locului, polițiștii locali i-au depistat pe cei puși pe distrugeri, fiind vorba despre T.M.D., de 31 de ani, și I.C..M., de 35 de ani, ambii din Timișoara. Unul dintre aceștia a declarat că ”e o chestie recurentă și o să sparg geamul de 60 de ori”, iar celălalt a declarat că ”l-am însoțit pe prietenul meu de plăcere”. Mai puțin cu plăcere l-a însoțit și la Secția 1, unde cei doi au fost predați de polițiștii locali, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

pl3

CITEȘTE ȘI: Două dosare penale pentru agresorul copilului din parcul de la Hunedoara

Câteva ore mai târziu  polițiștii locali au depistat două grupuri de migranți de naționalitate afgană, unul de 10 persoane,  pe Splaiul Nicolae Titulescu, și altul format din alte 19 persoane, provenind din aceeași țară, pe Bulevardul General Dragalina. Toti se aflau în apropiere de zona Gării de Nord, unde avusese loc o încăierare  soldată cu moartea unui migrant afgan și cu rănirea altuia. Cei 29 de afgani au fost predați către Inspectoratul Județean de Poliție Timiș, în vederea efectuării de cercetări.

pl2

Peste noapte o altă situație a atras atenția polițiștilor locali. Aflați în patrulare pe strada Silistra, aceștia au observat doi bărbați având asupra lor bagaje suspecte și care, la apariția patrulei, au fugit. Polițiștii locali i-au urmărit și au reținut una din persoane, identificată ca fiind K.R., de 18 ani, din Sânpetru Mare. În urma controlului bagajului, s-a descoperit un telefon mobil, un cric auto și un clește tăietor cu lanț, pentru țevile de eșapament. Extinzându-se verificările, s-a stabilit că suspectul acționa, de regulă, împreună cu încă un individ și cu sora sa vitregă, care de altfel l-a și sunat de câteva ori, întrebându-l dacă a reușit să scape de poliția locală. În aceeași zonă, cei în cauză au fost și ei depistați.

Ținând cont de faptul că în ultima lună, la Poliția Națională au fost raportate peste 16 fapte de furt de catalizatori de la autovehiculele parcate pe străzile orașului și având în vedere că persoana depistată avea asupra sa uneltele care pot fi folosite la astfel de fapte, polițiștii locali i-au predat lucrătorilor de la Secția 5 Poliție pe cei depistați, împreună cu bunurile aflate supra lor, în vederea continuării cercetărilor pentru săvârșirea unor astfel de fapte.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *