FOTO! De peste 40 de ani, în Timişoara există un bananier roditor care s-a adaptat, în timp, la climă

bananier

De peste 40 de ani, în Timişoara există un bananier roditor care s-a adaptat, în timp, la clima de pustă. Acesta se află în incinta Bazei didactice şi de cercetare a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterniară a Banatului.

Aflată pe Strada Rozelor, baza didactică a fost folosită până în anii ’90 ca loc de studiu pentru elevii din învăţământul gimnazial şi preuniversitar din domeniul ştiinţelor naturii. Ulterior, s-a transformat în baza didactică a universităţii, studenţii din domeniile horticultură, peisagistică, silvicultură şi agronomie fiind cei care studiază în acest loc.

De la florile de apartament, la diverse sortimente de legume de sezon, arbori şi arbuşti, toate se regăsesc în cadrul acestei baze de cercetare.

Ce mâncăm, după părerea specialiştilor

Una dintre problemele cu care se confurntă timişorenii este calitatea fructelor şi a legumelor din supermarketuri sau de pe pieţele din Timişoara. Nu puţine sunt informaţiile care apar şi bulversează cumpărătorii. Este vorba despre cazuri de legume „falsificate” (varza, usturoiul din China), cu multe substanţe dubioase în conţinut (roşiile, salata) ori fructe acoperite cu o ceară specială pentru a le ţine proaspete cât mai mult timp.

O cumpărătoare, de exemplu, spune că soţul ei lucrează în SUA şi avea o problemă cu o ciupercă la unghia unui deget de la picior. El a fost la diverşi medici din România, însă nu a rezuşit să scape de ea. Într-o piaţă din America a primit de la o vânzătoare o sticluţă în care se afla o soluţie – spunea precupeaţa – care se dă pe unele fructe pentru a nu fi atacate de dăunători.

Femeia i-a recomandat să folosească soluţia pentru problema lui. Şi s-a vindecat. Acest lucru i-a dat mult de gândit nevestei bărbatului, ea fiind cea care face cumpărăturile. Conferenţiarul doctor Gheorghe Poşta, specialist în studierea legumelor, cadru didactic la baza de cercetare a Univeristăţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, spune că cel mai bine ar fi ca timişorenii să consume ceea ce plantează cu mâna lor.

agronomie

Dar, pentru că acest lucru nu este posibil pentru toată lumea, Gheorghe Poşta recomandă fermierii din judeţ. Aceştia s-au specializat şi oferă pe piaţă produse pe toate gusturile, de la legume, fructe, carne şi brânzeturi proaspete, la produse congelate. Deşi nu sunt foarte multe hipermarketuri care lucrează cu producătorii locali, clineţii îi pot totuşi depista pe fermieri citind cu atenţie etichetele produselor pe care le cumpără.

Gheorghe Poşta afirmă că este recomandat ca timişenii să consume produsele de sezon şi, de preferat, procurate din surse sigure. Pieţele volante autorizate din Timişoara, consideră Gheorghe Poşta, sunt locuri unde pot fi găsite produse provenite de la producători locali.

Cel mai spectaculos arbore al bazei

De departe cele mai spectaculoase produse ale acestei baze didactice sunt… bananele. În incintă există de peste 40 de ani, un bananier care face fructe de mai mulţi ani. În sera în care se află nu mai sunt aceleaşi condiţii ca pe vremea când a fost realizată. Temperaturile s-au modificat în timp, iar bananierul nu poate beneficia de clima cu care este obişnuit. Cu toate acestea, el s-a adaptat noilor condiţii şi se dezvoltă normal.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “FOTO! De peste 40 de ani, în Timişoara există un bananier roditor care s-a adaptat, în timp, la climă

  1. Ia scoateti voi bananierul ala afara din sera, sa vedem cat de aclimatizat este. O planta , nu este ACLIMATIZATA daca ea creste intr-un spatiu protejat ( sera) .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *