Focul a încetat între Israel și militanții din Fâșia Gaza în noaptea de joi spre vineri noapte, la ora 2.00. Armistițiul vine după 11 zile de confruntări armate sângeroase, cele mai grave din ultimii ani. Bombardamentele au ucis cel puțin 230 de palestinieni, dintre care 65 de copii, și 12 israelieni, între care doi copii. La ora intrării în vigoare a armistițiului, mulți locuitori din Gaza au ieșit pe străzi să sărbătorească.
CITEȘTE ȘI: Restricţii de circulaţie pe teritoriul Ungariei, în perioada Rusaliilor catolice
Acordul de încetare a focului a fost posibil după eforturi diplomatice internaționale și datorită medierii Egiptului.Ambele părți combatante, Israelul și Hamas, gruparea care guvernează în Gaza, au revendicat victoria. La scurt timp după încetarea focului, un număr mare de palestinieni au ieșit pe străzile din Gaza, cu mașinile și pe jos, pentru a sărbători. Difuzoarele de la moschei anunțau victoria.
Însă Basem Naim, de la Consiliul Hamas pentru relații internaționale, a declarat pentru BBC că este sceptic că armistițiul va dura. „Fără dreptate pentru palestinieni, fără oprirea agresiunii israeliene și a atrocităților israeliene împotriva poporului nostru din Ierusalim, încetarea focului va continua să fie fragilă”, a spus el.
Ezzat El-Reshiq, oficial Hamas: „Este adevărat că bătălia se termină astăzi, dar Netanyahu și întreaga lume trebuie să știe că mâinile noastre sunt pe trăgaci și vom continua să întărim capacitățile rezistenței. Și îi transmitem lui Netanyahu și armatei sale, dacă te întorci, ne vom întoarce!”