Flota de tramvaie din Timișoara se înnoiește încetișor, dar sigur. Ce dotări au noile mijloace de transport în comun

De Revelion, Primăria Timișoara extinde programul curselor de transport în comun

Primul tramvai nou dintr-o serie de 21 a purces deja la curse prin Timișoara. Municipalitatea a marcat festiv momentul, la depoul din Bd. Take Ionescu, unde staff-ul Primăriei, alături de ambasadorul Turciei la București, Füsun Aramaz, dar și de reprezentanții companiei turce producătoare, au participat la lansarea cursei inaugurale.

CITEȘTE ȘI: Dascăli ai Universității Politehnica Timișoara, premiaţi de Academia Română

”Cu cele 21 de tramvaie noi pe care le cumpărăm acum și altele pe care le vom achiziționa în viitor, cu cele 44 de autobuze electrice și cu viitoarele troleibuze electrice, vrem ca în 2024, parcul de mijloace de transport al societății să fie majoritar electric”, a punctat primarul Dominic Fritz.

Noile tramvaie – deocamdată sunt doar două în posesia Societății de transport Public Timișoara (STPT) – au o lungime aproape 30 de metri, lățimea de 2,40 metri și pot transporta până la 200 de călători

Vehiculele sunt echipate cu climatizare, încălzire ambientală și în scaune, sisteme de informare a călătorilor în interior și exterior, aparatură audio-video pentru publicitate, supraveghere video pentru siguranța călătorilor, monitorizare în trafic și de e-ticketing compatibile cu restul flotei STPT și dotări pentru a satisface nevoile persoanelor cu dizabilități. În cazul unei pene de curent, tramviele noi pot rula peste 60 de kilometri cu alimentare de la propria baterie.

Finanțarea mijloacelor de transport provine din bani europeni, accesați printr-ul proiect elaborat de de fosta administrație municipală. Fiecare tramvai costă 2,4 milioane euro, cu tot cu TVA. ”Termenul de livrare prevăzut pentru noile tramvaie este octombrie 2023, însă am cerut ca acestea să vină cât mai repede, pentru că avem mare nevoie de ele.

Frecvența cu care vor fi livrate noile garnituri va fi lunară, ajungând la două tramvaie pe lună în primăvara anului 2022. Investim peste 243 de milioane de lei, 80 la sută din bani provenind din fonduri europene”, a mai precizat Fritz. Pentru început, noile tramvaie vor circula pe traseul liniei 1.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Flota de tramvaie din Timișoara se înnoiește încetișor, dar sigur. Ce dotări au noile mijloace de transport în comun

  1. O risipă nemaipomenită de bani din fonduri europene… Nişte monştrii de tramvaie, lungi cât o zi de post şi cu baterii imens de grele, absolut nenecesare ( Autonomie de 60 de km ???). O bătaie de joc, cu aceeaşi bani luam cel puțin un dublu numąr de tramvaie de la Arad de ex. dând de lucru în ţară şi nu turcaleților …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *