Florin Busuioc a suferit un infarct miocardic după un spectacol la Craiova. Actorul, operat de urgenţă

florin busuioc

Actorul Florin Busuioc a suferit, marţi seară, un infarct miocardic după un spectacol la Craiova, fiind transportat la Spitalul de Urgenţă din oraş pentru o intervenţie chirurgicală. Operaţia la care a fost supus actorul a fost finalizată cu succes, a transmis corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Cristina Geormăneanu, actorul se află acum în afara oricărui pericol, medicii efectuând o operaţie minim invazivă, pentru montarea unui stent.

„Operaţia a fost o reuşită, i s-a montat un stent şi acum pacientul este în afara oricărui pericol. În legătură cu celelalte detalii, familia nu îmi permite să dau nicio declaraţie. Important este, însă, că totul s-a terminat cu bine”, a declarat purtătorul de cuvânt.
„Da (a suferit un infarct-n,.r.), a intervenit SMURD-ul. A fost resuscitat, iar acum este îngrijit la spital. Momentan e la Spitalul Judeţean de urgenţă din Craiova”, a declarat, pentru MEDIAFAX, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Actorul Florin Busuioc a făcut infarct imediat după spectacolul pe care-l avea la Craiova, la faţa locului fiind chemat un echipaj SMURD care l-a resuscitat minute bune, după care l-a transportat la spitalul din oraş.

Potrivit unor surse medicale, şeful Secţiei de Cardiologie şi-a închis telefonul, fiind chemat de acasă un medic tânăr, Paul Traşcă, ce la ora transmiterii ştirii, a intrat în sala de operaţie pentru a-i pune stenturi actorului. Sursele medicale mai spun că starea lui nu permitea transportul la Bucureşti.

„Confirm faptul că Florin Busuioc a suferit un infarct. Nu ştiu exact în ce stare mai e, dar ştiu că a fost resuscitat şi că starea lui nu e una bună. Voi reveni cu detalii ulterior”, potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii spitaliceşti, Cristina Geormaneanu.

Florin Busuioc are 56 de ani.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *