„Flavius Roşu trebuie şi merită să fie primarul Şagului” ⦁ Afirmă Sorin Grindeanu, viitorul președinte al Consiliului Județean Timiș

grindeanu 3

Preşedintele desemnat al Consiliului Judeţean Timiş, Sorin Grindeanu, a fost unul dintre importanţii susţinători ai lui Flavius Roşu în cursa pentru fotoliul de primar al comunei Şag.

Liderul social-democrat a afirmat în numeroase rânduri că susţinerea acordată lui Flavius Roşu nu se datorează vârstei pe care acesta o are, ci a venit firesc, în urma unor discuţii aplicate pe proiectele pe care candidatul Partidului Social Democrat vrea să le implementeze la Şag.

„Flavius este un tânăr care până acum a performat în tot ceea ce a făcut, fapt care îmi dă mare încredere în potenţialul său. Este foarte important, dacă cineva vrea să conducă o comunitate, să fie serios, să gândească în folosul oamenilor care l-au ales, să dea dovadă de transparenţă decizională.

Cred că Flavius Roşu are calităţile necesare pentru a fi un primar foarte bun şi că poate implementa proiecte care vor transforma faţa actuală a comunei”, a declarat Sorin Grindeanu.

Preşedintele desemnat al Consiliului Judeţean Timiş a reiterat ideea susţinerii unor proiecte importante pentru comuna Şag, proiecte care se află în programul electoral al candidatului PSD.

„M-am uitat cu atenţie pe programul lui Flavius şi am constatat că vine în faţa oamenilor din Şag cu proiecte realiste şi realizabile pentru care va avea întreg sprijinul meu şi al Consiliului Judeţean.

Am rămas, însă, surprins că multe lucruri nu s-au făcut în ultimii ani în Şag. Această „domnie” a lui Venus Oprea a dus comuna într-o situaţie delicată, procesul de dezvoltare a fost extrem de lent.

Cred că acum comuna Şag are nevoie de energie, de voinţă şi de implicare 100%. Flavius poate să imprime comunei un ritm alert alături de echipa sa. El trebuie să fie primarul Şagului şi sunt convins că va câştiga alegerile”, a mai spus Sorin Grindeanu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “„Flavius Roşu trebuie şi merită să fie primarul Şagului” ⦁ Afirmă Sorin Grindeanu, viitorul președinte al Consiliului Județean Timiș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *