Flavius Biea va boxa la Budapesta

Flavius Biea 3

Flavius Biea a aflat data şi locul disputării celui de-al 15-lea său meci în ringul profesioniştilor. Pugilistul timişorean a fost distribuit în cadrul unei gale ce va avea loc în data de 2 iunie la Budapesta. Numele celui cu care îşi va încrucişa mănuşile urmează să fie stabilit în zilele următoare.

Cezar Juratoni este celălalt român care va boxa în capitala Ungariei. Evenimentul este organizat de promotorul Felix Racz sub supravegherea lui Sorin Florea şi ar putea fi transmis în ţara noastră de Digi Sport.

„Este foarte bine pentru mine că în prima jumătate a acestui an boxez de două ori. Sper ca până la sfârşitul lui 2018 să am încă două meciuri. Este o distanţă de aproximativ o lună şi jumătate între gala de la Oradea şi cea de la Budapesta. În Ungaria va boxa şi Cezar Juratoni. Gala este organizată de promotorul Felix Racz, sub atenta supraveghere a domnului Sorin Florea. Meciul se va întinde pe durata a opt reprize, aşa cum a fost şi cel de la Oradea”, a declarat Flavius Biea.

Pugilistul în vârstă de 28 de ani a schimbat sala în care se antrenează: „Mă pregătesc pe stadionul <<Ştiinţa>> şi la sala lui Sorin Sărăndan de la Universitatea Politehnica împreună cu el şi cu antrenorii Ştefan Mercea şi Florin Noje. Mi-am dat seama că am nevoie de o sală mai mare şi am renunţat la spaţiul din Giroc, urmând să caut altul mai potrivit pentru nevoile mele”.

După gala de la Budapesta, Flavius Biea va pune la punct detaliile organizării unui eveniment pugilistic la Timişoara: „După meciul de la Budapesta voi discuta cu promotorul Sorin Florea pentru a stabili următoarea gală, în care voi avea un meci pentru titlu. Locul ales va reprezenta o surpriză”.

Kerman Lejarraga, boxer spaniol cu care Flavius Biea a făcut câteva sparring-uri la Bilbao înaintea meciului desfăşurat în 13 aprilie la Oradea, a devenit, sâmbătă, campion european în versiunea EBU, reuşind să-l învingă înainte de limită pe englezul Bradley Skeete. „Îl felicit pe Kerman Lejarraga, m-a ajutat mine foarte mult, a fost bine şi pentru el, când am făcut sparring-urile din Spania se pregătea pentru un meci cu titlul european pe masă. L-a câştigat sâmbătă, prin KO în a doua repriză, împotriva englezului Bradley Skeete. Mă bucur pentru el, sper ca în viitor să-l am adversar”, a mai spus Biea.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *