Firme din Timișoara sancţionate dur de poliţiştii locali

spalatorie Drubeta

După ce a fost sancţionată de poliţiştii locali de cinci ori cu amenzi usturătoare şi în cele din urmă i s-a suspendat activitatea pentru că făcea comerţ fără autorizaţie, o firmă din Timişoara a încercat din nou să păcălească vigilenţa oamenilor legii, însă n-a folosit cel mai deştept tertip.

Mai exact, şi-a mutat magazinul doar la câşiva metri distanţă şi şi-a continuat negoţul cu obiecte vestimentare.

„Politiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat verificări în zona Gh. Lazăr, unde au existat societăți comerciale care nu respectau prevederile legale referitoare la deținerea documentelor de funcționare. Astfel, s-a constatat că după ce au fost sancționați pentru lipsă acord conform OG 99/2000, reprezentanții societății comerciale Adnana Al Style SRL și-au mutat magazinul la mica distanță de unde funcționa în ilegalitate, motiv pentru care a fost din nou sancționată pentru aceeași faptă, de două ori, propunându-se din nou suspendarea activității. Reamintim că societatea comercială menționată a mai fost sancționată de polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială, deoarece comercializa diverse obiecte de îmbrăcăminte, lenjerie etc. în apropiere de parcarea unui supermarket, fără a deține acord de funcționare pentru desfășurarea exercițiilor comerciale din partea Primăriei Timișoara. Numai anul acesta societatea menționată a fost sancționată de cinci ori, penalităţile fiind de până la 2.000 de lei fiecare, maximum prevăzut de lege, urmând a se face în continuare verificări și a se lua măsuri în cazul acestei societăți care face parte din categoria comercianților care sfidează legislația în vigoare și nu țin cont de faptul că pentru a desfășura o activitate este nevoie de aviz, așa cum majoritatea societăților comerciale din Timișoara dețin”, precizează Poliţia Locală Timişoara.

Colecţie de amenzi în cazul unei spălătorii auto

Polițiștii locali au luat măsurile legale şi în cazul unei firme care își desfășoară activitatea pe str. Drubeta din Timișoara, fără a respecta normele legale de funcționare. Este vorba despre spălătoria auto Bubbles Auto PS SRL care a fost sancționată de mai multe ori, însumând amenzi de peste 11.000 de lei. Trei dintre sancțiuni au fost aplicate pe linie comercială, conform OG 99/2000, două dintre acestea deoarece nu deține aviz, motiv pentru care s-a propus suspendarea activității pe o perioadă de până la 30 de zile, una deoarece nu a respectat suspendarea, alte două conform Legii 185/2013 deoarece a amplasat mijloace de publicitate fără aviz, o altă pedeapsă a fost aplicată conform HCL 371/2007, pe linie de mediu, deoarece nu deține contract de salubrizare încheiat cu un operator de astfel de servicii, încă o sancțiune a fost aplicată reprezentantului firmei pentru staționare neregulamentară, conform OUG 195/2002, și una pentru adresarea de injurii și expresii jignitoare, potrivit Legii 61/1991, republicată. În perioada 8 august – 7 septembrie, societatea în cauză a avut activitatea suspendată ca urmare a demersurilor efectuate de polițiștii locali. Administratorul acesteia a încercat să funcționeze pe alte două firme, Sebgab SRL și RSG Caffe Night, dar și pe acestea s-au aplicat sancțiuni tot conform OG 99/2000, deoarece nu dețineau aviz.

„Controalele au fost continuate în zonă, constatându-se că zilele trecute firma Bubbles Auto PS a ieșit din perioada de suspendare, dar s-a aplicat din nou o sancțiune, neexistând nici în prezent acordul de funcționare. Polițiștii locali vor efectua în continuare verificări și vor fi aplicate măsurile legale de fiecare dată când vor fi constatate nereguli, efectuându-se demersuri și pentru implicarea altor instituții abilitate în vederea tragerii la răspundere a unor astfel de categorii de reprezentanți de societăți comerciale care sfidează orice lege și regulă de bun simț”, anunţă Poliţia Locală Timişoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Firme din Timișoara sancţionate dur de poliţiştii locali

  1. Ce sanctioneaza dur PLT ? Terasa de pe Str.Renasterii 10 colt cu Str.Lugojului ,functioneaza fara autorizatie de mai bine de 5 ani si este sub nasul lor si nu au descoperit asta inca si mai sunt zeci de astfel de cazuri . Bani pierduti de administratia locala la greu . Dar cum e turcu (Robu) asa si pistolul(PLT) .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *