Firme amendate pentru nerefacerea domeniului public

carosabil

În ultimele zile, municipalitatea timişoreană a dat şapte amenzi, în valoare totală de 17.500 de lei, unui număr de patru firme care au derulat lucrări prin care au afectat domeniul public, dar nu au remediat stricăciunile respective.

Mai exact, sancţiunile au fost aplicate pentru lucrări din Parcul Copiilor/Michelangelo, străzile Constantin Stere, Petuniei, Colonel Ion Enescu, J. S. Bach, C. Brediceanu şi Olarilor.

„La data de 21 martie, Primăria Municipiului Timişoara avertiza firmele care au efectuat lucrări pe domeniul public şi nu l-au refăcut, că au termen până la 15 aprilie 2019 să ia măsurile care sunt necesare pentru a repara carosabilul, trotuarele sau zonele verzi afectate.

În consecinţă, din 16 aprilie s-au declanşat procedurile de verificare pe teren a amplasamentelor în care ar fi trebuit să lucreze la refacere firmele răspunzătoare de spargerea domeniului public. S-a constatat că în multe locaţii au început lucrările pentru aducerea la starea corespunzătoare a domeniului public, dar mai sunt şi firme care nu s-au conformat şi care au fost amendate”, comunică Primăria Timişoara, instituţia mai anunţând că va continua verificările, prin Direcţia de drumuri, poduri, parcaje şi reţele de utilităţi.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *