Comuna Moraviţa implementează trei proiecte cu bani de la guvern

Investiții în învățământ, într-o comună timișeană

La Moravița se află în implementare trei proiecte de investiții cu finanțare guvernamentală prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Astfel, s-a dat dispoziție de începere a lucrărilor pentru modernizarea a șapte kilometri de străzi în localitățile Moravița și Stamora Germană, pentru care există o finanțare de 5,4 milioane de lei.

Celelalte două alocări de fonduri vizează susținerea unei investiții de reabilitare a școlii gimnaziale din reședința comunei, respectiv realizarea de stații de tratare a apei în satele componente (Moravița, Stamora Germană, Gaiu Mic și Dejan).

Pentru prima dintre ele, prin care se va renova clădirea școlară la interior și exterior, se vor schimba instalații și se vor face dotări, este disponibilă suma de 800.000 de lei.

În cazul celei de a doua, finanțarea este de 4,6 milioane de lei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *