Final dramatic pentru poliţistul împuşcat în cap de iubita sa în urmă cu trei luni. Bărbatul a murit la spitalul unde era internat

pistol 6

Poliţistul SCCO Olt, Bogdan Dumitrescu, împuşcat în cap din greşeală, în urmă cu trei luni, a murit, la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, unde era internat.

Surse apropiate familiei poliţistului au declarat că Bogdan Dumitrescu a murit sâmbătă, din cauza unei septicemii.

În urmă cu o săptămână, neurochirurgul Alexandru Cameniţă de la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, cel care l-a operat pe poliţist de trei ori, spunea că tânărul în vârstă de 32 de ani este stabilizat, „deschide ochii, simte durerea, pare că înţelege ce i se spune, dar nu comunică”.

CITEŞTE ŞI: Hoţii care au băgat spaima în timişoreni, prinşi de poliţişti

Încă de atunci, familia lui Bogdan Dumitrescu făcea demersuri pentru a-l transfera la o clinică din străinătate.

Poliţistul SCCO Olt, Bogdan Dumitrescu, a fost împuşcat accidental în cap, pe 31 ianuarie, de prietena sa. Procurorii olteni fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă, în acest dosar.

CITEŞTE ŞI: Calvar pentru unii locuitori ai Timişoarei

Anterior incidentului, cei doi fuseseră în vizită la un alt cuplu, unde consumaseră şi băuturi alcoolice. Anchetatorii au mai stabilit că pistolul nu era din dotarea omului legii, ci personal, deţinut legal, însă nu avea piedică.

Alina Gheorghe şi Bogdan Dumitrescu erau de curând împreună.

În urma incidentului, tânăra a fost operată la Spitalul Slatina, având o plagă împuşcată în palmă, scrie mediafax.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *