Fetiţă de 2 ani găsită înfometată în casă, lângă cadavrele părinţilor ei. Alexandra abia se mai putea ţine pe picioare (Video)

alexandra ucraina

Alexandra, o fetiţă de 2 ani, a fost găsită înfometată, dar în viaţă, lângă cadavrele părinţilor lor, morţi de 9 zile.

S-a întâmplat în Ucraina, într-un apartament din Kiev.

Copila a fost găsită aproape moartă, lângă trupurile neînsufleţite ale părinţilor ei, după ce echipaje de prim-ajutor au fost chemate de urgenţă de vecinii care s-au plâns de mirosul înfiorător care venea din locuinţă.

Alexandra ar fi stat lângă cadavrele părinţilor ei cel puţin o săptămână, scrie Daily Mirror.

Părinții copilei au fost văzuți ultima dată în viață pe 2 mai, când au fost auziți certându-se.

Copilul a fost găsit lângă cadavrul mamei sale de 27 de ani, Viktoriya Devyatkina, și cel al tatălui de 34 de ani, al cărui nume nu a fost dat publicității.

Alexandra era prea slăbită ca să stea în picioare şi a fost dusă la cel mai apropiat spital.

Era „grav deshidratată și subnutrită”, însă, din fericire, viața ei nu era în pericol, potrivit rapoartelor care citează oamenii legii.

Cauza morţii părinților nu a fost încă stabilită şi nu se ştie dacă cei doi au murit în urma unei supradoze de droguri.

În apartament, anchetatorii au găsit seringi, o posibilă pistă fiind că cei doi s-ar fi drogat.

„Analiza criminalistică va determina cauza morții cuplului”, au transmis poliţiştii din Kiev.

În aşteptarea rezultatelor, în acest caz a fost deschis un dosar de crimă, scrie observator.tv.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *