Fetiță de 11 ani, cu o malformație a vaselor de sânge de la nivelul feței, salvată de medicii timișoreni

Caravana medicală „Împreună pentru Viață”

O fetiță de 11 ani care suferea de o malformație a vaselor de sânge de la nivelul feței a fost salvată de medicii timișoreni, care au reușit recent, printr-o a doua intervenție, rezolvarea completă a cazului. La sfârșitul lunii septembrie, copila a ajuns de urgență în mâinile doctorilor cu o hemoragie masivă în cavitatea bucală.

Potrivit medicilor de la Spitalul Județean Timișoara, a fost nevoie de o procedură de embolizare a malformației de mari dimensiuni – circa șase centimetri -, care punea în pericol iminent pronosticul vital al pacientei.

Procedura a durat circa șase ore, la finalul intervenției reușindu-se excluderea în proporție de circa 80 la sută a malformației și totodată reducerea riscului hemoragic. La circa două luni distanță, în urma unei noi intervenții specialiștii compartimentului de neuro-radiologie intervențională din cadrul Secției de radiologie și imagistică medicală au reușit excluderea completă a malformației restante.

De asemenea, medicii timișoreni au reușit alte două intervenții minim invazive neuro-endovasculare unice atât prin complexitatea și raritatea patologiei, cât și datorită tehnicilor folosite.

Este vorba despre două paciente în vârstă de 53 de ani (cu un anevrism gigant de 22 de milimetri, ce provoca alterarea câmpului vizual al ochiului drept), respectiv de 60 de ani (cu un anevrism de arteră bazilară, rupt în urmă cu 30 de zile, care a constituit o adevarată provocare pentru echipa de specialiști condusă de medicul Cristian Mihalea) care au beneficiat de tehnica embolizarii anevrismului cerebral prin plasare de stent în vasul de sânge și spire de embolizare în sacul anevrismal, procedeu destinat pacienților cu anatomie dificilă a sacului anevrismal.

În cursul acestui an, la Spitalul Județean Timișoara, alți patru pacienți au beneficiat de tratamentul anevrismului cerebral prin tehnică de plasare de stent și excludere a sacului anevrismal cu spire de platină plasate în interiorul acestuia, toți fiind externați la 48-72 de ore, post-operator.

Astfel, o procedură de înaltă complexitate tehnică este în momentul de față accesibilă și pacienților din vestul țării. Anevrismul cerebral reprezintă o dilatare anormală saculară la nivelul vaselor cerebrale iar ruptura sa poate fi fatală în peste jumătate din cazuri.

Tratamentul preventiv prin embolizare endovasculară sau clipare neurochirurgicală reprezintă în prezent atitudinea medicală preferată în toate țările Uniunii Europene.

Imagine de arhivă


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *