Festivalului Avioanelor se pregăteşte de… aterizare. Vezi programul complet al manifestării

avion 3

Asociația pentru Dezvoltarea Zonei Buziaș, în colaborare cu Primăria Buziaș și terasa „La Aeroport” organizează, în week-end, cea de-a IV-a ediție a Festivalului Avioanelor.

Manifestarea debutează sâmbătă, la ora 18, și se încheie duminică, la ora 23. Programul muzical va cuprinde blues-rock sâmbătă și folk duminică.

În prima zi de festival,  de la ora 18, vor cânta trupele Rock Abil și Remember Band – ambele din Timișoara -, iar într-a doua,  de la ora 17, vor urca pe scenă trupa CuAsar și îndrăgiții folkiști Ducu Bertzi, Cristi Buică și Ștefania Iacob.

„Evenimentul, care a devenit deja tradițional, se adresează iubitorilor de muzică folk și rock și completează celelalte manifestări culturale (<<Zilele Veverițelor>> sau Festivalul Papricașului și Vinului) organizate pentru promovarea stațiunii Buziaș”, subliniază Ioan Hudrea, inițiatorul Festivalului Avioanelor.

Pe lângă muzica bună, participanții se pot delecta cu deja renumitele preparate locale, cum sunt hamsiile, pizza „avion” sau crispy de pui, precum și cu micii nelipsiţi de la serbările din timpul verii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *