
Festivalul Studențesc ISWinT sub patronajul UNESCO, între 22-31 iulie 2024 la Timișoara
O recunoaștere a valorii Festivalului Studențesc ISWinT (International Student Week in Timișoara), organizat de Liga AC, Universitatea Politehnica Timișoara și Facultatea de Automatică și Calculatoare, vine în acest an și de la UNESCO, care a luat sub patronajul său cea de-a XXX-a ediție a proiectului demarat în 1994, transmit organizatorii.
În anii precedenți, festivalul s-a desfășurat sub patronajul Parlamentului European, al Casei Majestății Sale și al Ministerului Afacerilor Externe.
ISWinT este un festival internațional, dedicat studenților din toate colțurile lumii.
Conceptul a fost creat în 1994 și a pornit de la ideile îndrăznețe ale studenților entuziaști care credeau în unitate, multiculturalitate și prietenie.
Festivalul este dedicat tuturor studenților cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care sunt înscriși la o universitate oriunde în lume.
Ei pot participa la ateliere, activități, evenimente ce acoperă o mulțime de domenii de interes, variind de la probleme cu care se confruntă studenții din întreaga lume până la hobby-uri populare în rândul tinerilor, spun reprezentanții UPT.
Tema pentru ediția aniversară din acest an este „Shine Your Own Light”, concepută pentru a inspira încredere în sine, fiind strâns legată de elementul „lumină” și de istoria bogată a Timișoarei, la 140 de ani de când a devenit primul oraș iluminat electric din Europa.
CITEȘTE ȘI: 30% dintre timișorenii intervievați consideră că traiul lor s-a îmbunătățit. Ce mai arată barometrul privind calitatea vieții în municipiul Timișoara?
„Săptămâna Internațională a Studenților la Timișoara (ISWinT)” va avea loc în perioada 22-31 iulie 2024, în Timișoara.
Festivitatea de deschidere va avea loc pe data de 22 iulie, începând cu ora 16:30 la Consiliul Județean Timiș, unde vor fi invitați și reprezentanți ai UNESCO, ai Parlamentului European, ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Departamentului de Dezvoltare Durabilă a Guvernului României.
În adiție la workshopurile și activitățile dedicate exclusiv studenților străini, voluntarii ISWinT au organizat alte două evenimente remarcabile, deschise publicului timișorean: Parada ISWinT (30 iulie, de la ora 18:30) și Concertul ISWinT (30 iulie, de la ora 21:30 la Iulius Gardens).
Parada ISWinT va porni din Complexul Studențesc Timișoara și se va încheia la Iulius Gardens. Studenți din întreaga lume vor defila pe străzile orașului, fluturând cu mândrie steagurile țărilor lor de origine sau a comunităților lor, într-un spectacol plin de culoare și energie. Parada reprezintă o ocazie unică de a celebra diversitatea culturală și unitatea globală.
Mai multe informații despre festival și conținutul evenimentelor, pe https://iswint.ro/ , https://www.facebook.com/iswint.ro și https://www.instagram.com/iswint.ro/ .


