30% dintre timișorenii intervievați consideră că traiul lor s-a îmbunătățit. Ce mai arată barometrul privind calitatea vieții în municipiul Timișoara?

30% dintre timișorenii intervievați consideră că traiul lor s-a îmbunătățit. Ce mai arată barometrul privind calitatea vieții în municipiul Timișoara?

30% dintre timișorenii intervievați consideră că viața lor s-a îmbunătățit. Ce mai arată barometrul privind calitatea vieții în municipiul Timișoara?

Barometrul privind calitatea vieții în Municipiul Timișoara, un sondaj de opinie realizat în fiecare an, începând din 2016, de Universitatea de Vest la solicitarea primăriei, reprezintă o bază de date cantitative (după modelul barometrului european) colectate de la locuitorii orașului atât în sistem online, cât și fizic.

Luni, 22 iulie, la UVT, în prezența viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău, și a rectorului UVT, Marilen Pirtea (în prima parte a evenimentului), a avut loc prezentarea concluziilor acestui sondaj realizat pentru anul 2023.

barometru

Sondajul a fost efectuat pe un eșantion de 2.525 de cetățeni care trăiesc în Timișoara, cu vârste de peste 18 ani.

Întrebările au cuprins mai multe arii, răspunsurile fiind colectate cu ajutorul unei scale Likert (cu cinci variante de răspuns). Marja de eroare este de ± 2,1% pentru un nivel de încredere de 95%.

Din datele prezentate, reiese că 69,2% dintre timișorenii respondenți consideră că orașul în care trăiesc se îndreaptă înspre o direcție bună, 26,5% spre una greșită, iar 4,3% nu au știut să aprecieze. Nu aceeași percepție, însă, o au și despre România, în privința căreia au afirmat că se îndreaptă spre o direcție greșită (63,8%).

Procentul cel mai ridicat de nemulțumiri ale respondenților se îndreaptă către aglomerația din trafic, administrație, infrastructură, lipsa curățeniei și a locurilor de parcare.

Comparativ cu viața pe care au avut-o cu un an înainte (în 2022), 30% dintre respondenți au apreciat că s-a îmbunătățit în 2023, 20,6% au afirmat că e mai proastă, 48,8% că e la fel, 0,6% fiind indeciși.

În ceea ce privește veniturile, cei mai mulți dintre ei au răspuns că sunt parțial mulțumiți (44,50%) sau total mulțumiți (42,30%).

Starea de sănătate este și ea una de care timișorenii intervievați s-au declarat foarte mulțumiți – 46%. Parțial mulțumiți au fost 41%, parțial nemulțumiți – 10,10%, iar total nemulțumiți – 2,70%. 0,20% nu au știut ce să răspundă.

CITEȘTE ȘI: Timişoreanca Aida Mitroi, medaliată cu bronz la Olimpiada Internațională de Matematică. Elevii români au luat şase medalii, între care una de aur. Printre coordonatori, un profesor de la UVT

Același sondaj mai arată faptul că 46,60% sunt total mulțumiți de locul lor de muncă, 30,40% parțial mulțumiți, doar circa 7% fiind total sau parțial nemulțumiți. 16,20% nu au știut ce să răspundă la această întrebare.

La capitolul dedicat calității vieții personale, cel mai mare procent al respondenților indică un grad ridicat de satisfacție în privința raporturilor relațiilor familiale (79,10%).
65,80% s-au declarat total mulțumiți de locuința în care trăiesc, iar 69,30%, de nivelul de educație pe care îl au.

În ceea ce privește percepția asupra orașului, cei mai mulți dintre respondenți au spus că locuințele din Timișoara nu au un preț accesibil, dar că e ușor să găsească un loc de muncă.

Pe de altă parte, s-au arătat nemulțumiți de modul diferențiat prin care instituțiile publice îi tratează pe cetățeni.

În raport cu infrastructura orașului, traficul auto reprezintă o mare problemă pentru timișoreni, așa cum reiese din sondaj, mai ales că cei mai mulți dintre ei au afirmat că se deplasează cu mașina. Lipsa locurilor de parcare este o altă problemă semnalată în sondaj.

Totuși, respondenții s-au arătat mulțumiți de iluminatul public, de spațiile pietonale și de pistele pentru biciclete.

Nu aceeași percepție o au însă în privința mijloacelor de transport în comun, nemulțumirile lor fiind legate de respectarea orarului și de frecvența cu care acestea circulă.

Facilitățile culturale, școlile, liceele și universitățile din oraș au primit o bună apreciere din partea respondenților, La polul opus, au fost depunctate creșele și grădinițele.

Respondenții au mai indicat că sunt destul de mulțumiți de spațiile verzi și de calitatea aerului din Timișoara. Și-ar dori, însă, mai multe facilități sportive și de recreere în cartiere.

Sondajul pe anul 2023 a fost efectuat cu implicarea unor cadre didactice și studenți de la mai multe facultăți ale Universității de Vest din Timișoara.

Coordonatorul proiectului este conf. univ. dr. Marius Matichescu, decanul Facultății de Sociologie și Psihologie.

Prezentarea concluziilor în cadrul conferinței organizate pe această temă a fost completată de prof. univ. dr. Delia Vîrgă și de lect. univ. dr. Alexandru Drăgan.

Zona geografică este cel mai mare avantaj al orașului, au conchis autorii analizei de date a barometrului.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “30% dintre timișorenii intervievați consideră că traiul lor s-a îmbunătățit. Ce mai arată barometrul privind calitatea vieții în municipiul Timișoara?

  1. link! link? link! la document adica! sau nu-l vad eu? da’ de si citeste cineva documentul. e interesant, ar fi pacat sa nu vada cetatenii graficele cu „evolutia” din 2016 incoa’, cu parerea pe cartierele orasului, cu toleranta fata de orientarile „progresiste” ori migranti, cu esantionul … plus ca e si amuzant!😂

    #”Vox populi, vox Dei”, nu? 😂

    #🤪

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *