Festivalul faptelor bune ajunge în satul cărăşean Ilidia: 30 de case vor fi renovate în trei zile

Festivalul faptelor bune ajunge în satul cărăşean Ilidia: 30 de case vor fi renovate în trei zile

„Color the Village”, Festivalul faptelor bune, aduce din nou laolaltă voluntari din toate colțurile țării, care se vor aduna pentru a renova 30 de case în doar trei zile. Cea de-a treia ediție „Color the Village” va avea loc la Ilidia (Caraș -Severin), în perioada 17-19 iunie, dar organizatorii evenimentului, membrii Asociaţiei Acasă în Banat, au început deja pregătirile printr-o deplasare la faţa locului, cu prilejul căreia au studiat terenul, au făcut fotografii şi au stabilit, în linii mari, planul de bătaie pentru la vară.

„Astăzi am făcut cunoştinţă cu Ilidia şi comunitatea locală. Ne-am dat întâlnire în centrul satului şi vremea cu iz de primăvară ne-a umplut de energie. Echipa Acasă în Banat, formată din peste 20 de voluntari şi îndrumată de ghidul nostru local, domnul Brebu Pavel, a luat la pas fiecare stradă şi a fotografiat toate casele din sat.

Am descoperit şi mai multe poveşti fascinante, ne-am minunat de fiecare colţişor, de fiecare băncuţă de piatra şi de minunatele decoruri sculptate în lemn ale porţilor şi ferestrelor. Ne-am bucurat să întâlnim oameni calzi şi primitori, dornici să ne cunoască şi dispuşi să dea o mână de ajutor în vară. Încă nu am strâns toate fotografiile – sunt câteva mii – dar ataşăm aici câteva care sperăm să surprindă puţin din atmosfera zilei de azi.

Ferestrele bârfitoare din Ilidia sunt rămăşiţa unui trecut în care măiestria tâmplarilor era ridicată la rang de artă. Ne bucurăm că Ilidia păstrează încă aceste bijuterii şi abia aşteptăm să recondiţionăm, cu grijă, o parte dintre ele, la #colorthevillage. Ilidia, mulţumim de primirea călduroasă! Ne revedem curând!”, au postat aceştia pe pagina de Facebook a asociaţiei. Înscrierile pentru voluntari vor începe în luna aprilie.

Ilidia (comuna Ciclova Română, județul Caraș-Severin) a fost numită și „Mica Americă” întrucât multe familii au emigrat în SUA la începutul secolului XX și, cu banii câștigați acolo, au construit case deosebit de arătoase. De pe mâna meșterilor din Ilidia au ieșit unele dintre cele mai frumoase porți din lemn existente în zona Oraviței, iar ferestrele bârfitoare de aici sunt pline de farmec.

„Color the Village” este finanțat exclusiv din donații și sponsorizări.

Cei care doresc să susțină proiectul pot face donații către Asociația Acasă în Banat, CIF 39329018, adresa: sat. Valeapai, nr.134, comuna Ramna, județul Caraș-Severin, în conturile:

Banca Transilvania:
Cont LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801,
Cont EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SWIFT/BIC: BTRLRO22
OTP Bank:
Cont LEI: RO80OTPV190001300530RO01
PayPal: [email protected]
Revolut: 0748918091.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *